Primăria Cluj cumpără încă patru toalete publice cu peste 56.000 de euro pe bucată / Primăria: Dacă vrem civilizaţie, trebuie să plătim, iar asta implică costuri mai ridicate. Toatele sunt ecologice, oferă foarte multe facilităţi
Primăria Cluj-Napoca a semnat la începutul anului un contract contractul pentru achizionarea a patru toalete publice ecologice. Potrivit caietului de sarcini publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), valoarea contractului, cu tot cu TVA, va fi de peste 225.000 de euro.
Potrivit unui calcul simplu, valoarea unei toalete ajunge la peste 56 de mii de euro, mai mult decât costă o garsonieră într-o zonă scumpă din Cluj.
În 2019, autorităţile din Cluj au mai cumpărat cinci astfel de toalete la preţuri asemănătoare, după un proiect propus de clujeni în cadrul procesului de bugetare participativă, unde cei care locuiesc Cluj puteau propune proiecte pentru oraş, iar cele mai votate erau prevăzute apoi pentru finanţare de la bugetul local.
Între timp, procesul de bugetare participativă a fost suspendat.
La vremea respectivă, „toaletele de lux” cumpărate la bucată, fiecare cu peste 50.000 de euro, au stat aproape jumătate de an neracordate la utilităţi.
Ce spune Primăria. „Toaletele au fost solicitate de clujeni, în urmă cu câţiva ani prin procesul de bugetare participativă. Iniţial am pus în funcţiune câteva, de probă, au funcţionat foarte bine, aşa că s-a decis să punem şi în alte puncte cu adresabilitate ridicată. Dacă vrem civilizaţie, trebuie să plătim, iar asta implică costuri mai ridicate. Toatele sunt ecologice, oferă foarte multe facilităţi, sunt la un standard ridicat cu tot ce înseamnă asta”, a transmis Primăria Cluj-Napoca pentru G4Media.ro.
Câștigătoarea licitaţiei a fost desemnată Comex Rom SRL, din Bucureşti, care a mai livrat astfel de toalete în București, Iași sau Sibiu. Potrivit unei investigații HotNews.ro din 2016, compania Comex Rom SRL are sediul într-un apartament de pe strada Buzești din București, potrivit datelor de la Registrul Comerțului, iar acționari sunt Andrei Popovici și Viorica Popovici.
Despre Andrei Popovici presa a scris că este un apropiat al omului de afaceri francez Pascal Schaller, cumnatul senatorului Miron Mitrea. Potrivit datelor de la Ministerul de Finanțe, în 2014, firma a avut o cifră de afaceri de 11.769.731 lei și un profit net de 4.873.221 lei.
Firma a fost implicată și în diverse contracte încheiate cu statul pentru montarea și întreținerea unor separatoare de sens pe DN1 și a balizelor antiorbire de pe Autostrada Soarelui, contracte pe care presă le-a acuzat că ar fi fost prea mari.
Tot în presă se mai scria că Andrei Popovici este prieten „la cataramă” cu Răzvan Murgeanu, fostul viceprimar al capitalei, și că pe baza acestei prietenii firma lui Popovici a obținut mai multe contracte în București.
Toaletele automate la preţ de garsonieră sunt confecţionate din panouri de ciment armat cu fibră de sticlă, protejate cu vopsea antigraffiti, sunt prietenoase cu mediul, având un consum redus de energie electrică și de apă iar, în plus, se și curăță automat, fără a mai fi nevoie de personal auxiliar.
Există posibilitatea ca cei care le folosesc să fie delectați și cu muzică iar toaletele au un buton SOS care permite deschiderea ușilor atunci când se întrerupe alimentarea cu energie electrică. Toaletele pot fi monitorizate de la distanță pentru a se verifica dacă funcționează la parametri optimi și au sisteme automate.
Vorbim despre sisteme pentru spălarea și dezinfectarea după fiecare utilizare a podelei de aluminiu, pentru aerisirea și odorizarea după fiecare utilizare, pentru spălarea, dezinfectarea și uscarea automată a vasului de toaletă, de detecție a înfundării vasului de toaletă, de siguranță, care previn începerea ciclului de spălare înainte de ieșirea utilizatorului din cabină, de indicare a timpului de utilizare și presemnalizare optică și sonoră a ultimelor minute de utilizare, de uscare mâini și lavoar încastrat în perete cu distribuire automată de apă și săpun, de distribuire automată a hârtiei igienice etc.
Achiziţia toaletelor publice de lux nu este primul episod de acest gen din Cluj. În 2017, municipalitatea instala două chioşcuri „multifuncţionale”, de 9 metri pătrați, la preţul de peste 65.000 de euro bucata, fără TVA, în centrul Clujului, de unde ar fi urmat să se vândă diverse suveniruri şi flori. Timp de doi ani, autorităţile le-au ţinut neocupate, fiindcă nu s-au găsit chiriaşi, după mai multe licitaţii la care nu s-a prezentat nimeni.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
16 comentarii