G4Media.ro

Primăria Constanța a semnat contractul de execuţie a lucrărilor la noul stadion…

sursa foto: G4Media/ Andreea Pavel

Primăria Constanța a semnat contractul de execuţie a lucrărilor la noul stadion Farul: „Urmează construirea propriu-zisă” / Stadionul va costa 379.000.000 lei fără TVA

Primarul Constanţei, Vergil Chiţac, a anunţat că a semnat contractul de execuţie a lucrărilor de la noul stadion Farul şi a precizat că de acum urmează construirea propriu-zisă a complexului sportiv. Edilul a adăugat că provocarea birocratică este obstacolul cel mai greu de trecut în orice investiţie de anvergură, transmite News.ro.

„Am semnat contractul de execuţie a lucrărilor de la noul stadion Farul. Urmează construirea propriu-zisă a noului complex sportiv. Abia aştept să îl văd finalizat, plin şi gălăgios! Provocarea birocratică şi a blocajelor de tot felul este obstacolul cel mai greu de trecut în orice investiţie de mare anvergură”, a afirmat primarul Vergil Chiţac într-o postare pe reţelele de socializare.

Stadionul va costa 379.000.000 lei fără TVA şi este cofinanţat inclusiv de la bugetul local Constanţa, în cuantum de 52.461.127, 96 lei fără TVA.

Arena ultramodernă de la Constanţa va avea o capacitate de peste 18.000 de locuri şi include un teren de antrenament pentru fotbal şi atletism (pistă cu 6 culoare), tribună de circa 1.000 de locuri.

Complexul sportiv va beneficia inclusiv de amenajări exterioare (promenadă, alei, drumuri si platforme), reţele de utilităţi, împrejmuire şi zone de parcare pentru jucători şi oficialităţi.

Gheorghe Hagi a fost prezent la semnarea contractului de execuţie de la Ministerul Dezvoltării.

Premierul Marcel Ciolacu a participat luni, la Palatul Victoria, la ceremonia de semnare a contractelor de finanţare pentru realizarea stadioanelor „Gheorghe Hagi” şi „Nicolae Dobrin”, precum şi a unui patinoar artificial. Cele trei obiective de infrastructură sportivă au o valoare totală de peste un miliard de lei şi sunt finanţate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, prin Compania Naţională de Investiţii (CNI).

La ceremonia de semnare a contractelor de finanţare pentru cele trei obiective de investiţii sportive au participat, alături de premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Dezvoltării Adrian Veştea, vicepremierul Marian Neacşu, şeful Cancelariei Prim-Ministrului, Alexandru-Mihai Ghigiu, preşedintele Companiei Naţionale de Investiţii, Manuela Pătraşcoiu, consilierul onorific al premierului Gheorghe Popescu, Gheorghe Hagi, Kelemen Hunor, membru al Parlamentului României, primarul municipiului Piteşti Cristian Gentea, primarul municipiului Constanţa, Virgil Chiţac, primarul oraşului Sfântul Gheorghe, Árpád-András Antal, reprezentanţii firmelor de construcţii care au semnat contractele de realizare a investiţiilor.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...