Primăria Constanța vrea să anuleze PUZ-ul stațiunii Mamaia, unde au fost construite zeci de blocuri în ultimii ani
Primăria Constanța a lansat un proiect de hotărâre prin care dorește anularea PUZ-ului stațiunii Mamaia. Proiectul este inițiat de primarul Vergil Chițac și va intra la vot vineri, în ședința de Consiliu Local.
Proiectul de hotărâre prevede revocarea HCL nr. 12/2013 privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal al stațiunii Mamaia, care afectează o suprafață de 207,74 hectare.
PUZ-ul stațiunii Mamaia, aprobat în anul 2013, a creat polemici după ce a permis construcții de peste 10 etaje. Haosul urbanistic din stațiune se resimte în ultimii ani, zeci de blocuri de apartamente fiind construite atât pe plajă, cât și pe malul lacului Siutghiol sau în micile spații rămase libere în jurul hotelurilor. De asemenea, noile construcții au ras ultimele spații verzi existente în stațiune.
Arhitectul șef al Constanței, Dan Petre Leu, consideră că este necesară actualizarea și adaptarea reglementărilor urbanistice pentru o abordare coerentă a zonei din punct de vedere al: funcțiunilor admise în concordanță cu caracterul zonei turistice, regimului de înălțime, conservării și punerii în valoare a monumentelor istorice, asigurării accesului la imobile, actualizării inventarului bunurilor care aparțin domeniului public și privat al municipiului, definitivării și aprobării Registrului spațiilor verzi, redefinirii limitelor zonei tampon în contextul mutării liniei țărmului prin lucrările de lărgire a plajelor.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
14 comentarii