Primăria Deva cumpără 26 de autobuze electrice și instalează stații de încărcare
Primăria Deva anunță că va cumpăra 26 de autobuze electrice din fonduri UE pentru activitatea de transport local. Contractul de achiziţie a vehiculelor, în valoare de 43,81 milioane lei, a fost semnat deja de primarul Florin Oancea, transmite Rador.
Contractul prevede cumpărarea a 22 de minibuze şi patru autobuze, precum şi a 33 de staţii de încărcare electrică, dintre care şapte sunt cu încărcare rapidă. Achiziţia reprezintă o primă etapă din proiectul de modernizare a sistemului de transport public local din municipiul Deva.
Etapa a doua a proiectului se referă la modernizarea şi reabilitarea infrastructurii aferente transportului public local. Această componentă urmează să fie implementată prin procedura de achiziţie – licitaţie deschisă pentru un contract de lucrări de tip proiectare şi execuţie.
Termenul de realizare a proiectului de modernizare a transportului public din Deva este sfârşitul anului 2023. Proiectul se derulează cu fonduri europene nerambursabile câştigate de administraţia locală în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, potrivit Radio Timișoara. (Foto: Autobuz Electric (sursa Dreamstime)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu