G4Media.ro

Primăria din Paris va aplica restricţii suplimentare ce vizează circulaţia maşinilor în…

sursa foto: Pexels

Primăria din Paris va aplica restricţii suplimentare ce vizează circulaţia maşinilor în centrul oraşului pentru a reduce zgomotul și poluarea

Pentru a reduce şi mai mult traficul autovehiculelor şi a crea mai mult spaţiu pentru biciclişti şi pietoni, Primăria din Paris a stabilit o zonă cu trafic redus în centrul oraşului, informează agenția DPA.

Începând cu 4 noiembrie, doar rezidenţii şi persoanele a căror destinaţie se află în zona centrală vor avea voie să circule într-un perimetru de aproximativ 5,5 kilometri pătraţi, cuprins între Place de la Concorde, Sena, Opera din Paris şi Place de la République.

Măsura are drept scop reducerea zgomotului şi a emisiilor nocive, precum şi ameliorarea siguranţei rutiere, a anunţat municipalitatea locală. Ar trebui ca în urma acestei măsuri, rezidenţii, vizitatorii cu o destinaţie specifică, precum şi persoanele cu o mobilitate limitată să poată circula mai uşor cu maşina în centrul Parisului.

Cei care doresc să meargă la medic, la restaurant, la cinema, să facă cumpărături, să viziteze o galerie de artă sau să rezolve alte treburi în acel perimetru vor primi permisiunea de a intra cu maşina în această zonă. Persoanele care circulă cu maşina în zonă fără autorizaţie vor fi amendate cu 135 de euro, transmite Agerpres.

Potrivit estimărilor municipalităţii, între 350.000 şi 500.000 de automobile trec în prezent prin Paris în fiecare zi, o proporţie semnificativă fiind reprezentată de cele care ”tranzitează” şi care nu fac nicio oprire. Acest trafic intensifică conflictele cu bicicliştii şi pietonii din zona centrală a oraşului.

Primăria din Paris speră că măsurile pentru ameliorarea traficului vor reduce traficul auto şi zgomotul generat de acesta cu 7% până la 30%.

Măsura face parte din planul de redresare a traficului pe care edilul Parisului, Anne Hidalgo, încearcă să îl implementeze de mai mulţi ani.

Drumurile de-a lungul malurilor Senei au fost închise pentru circulaţia vehiculelor şi deschise pentru pietoni. Numărul pistelor de biciclete este în creştere, sunt create noi spaţii verzi şi a fost introdusă o limită de viteză de 30 de kilometri pe oră în aproape toate zonele din oraş.

La începutul lunii octombrie, limita de viteză pe autostrada care deserveşte oraşul a fost redusă de la 70 la 50 de kilometri pe oră.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Nu ai ce sa cauti in Paris in epoca asta.

    • Dacă vii cu tigaia ta din România , clar ca nu merită să vii la Paris . Dar pentru cele 50 de milioane de turiști e un lucru foarte bun . Aer mai curat, mai puțină gălăgie și mai puține pericole.
      Pentru români e sfârșitul lumii să nu își poată plimba fesele cu tigăi BMW din 2003