G4Media.ro

Primăria Galaţi finanţează un festival culinar la finalul acestei săptămâni / Prefect:…

sursa foto: Hai Nguyen Tien/ Pixabay

Primăria Galaţi finanţează un festival culinar la finalul acestei săptămâni / Prefect: Am rugămintea să fim cu toţii conştienţi de pericolul la care ne expunem, că în continuare există presiune pe spitale

Primăria municipiului Galaţi a aprobat şi finanţat organizarea unui festival culinar, la finalul acestei săptămâni, la care vor putea participa concomitent maximum 500 de persoane. Pe de altă parte, prefectul judeţului Galaţi, Gabriel Avrămescu, critică astfel de demersuri, spunând că este inoportună organizarea unor festivaluri gastronomice sau a unor proteste, aşa cum există solicitări, dat fiind că în judeţ numărul cazurilor de COVID-19 a crescut, din nou, în ultima vreme, relatează News.ro.

Potrivit unui comunicat remis marţi de Primăria Galaţi, în perioada 1-4 octombrie se va desfăşura în Grădina Publică din oraş un festival culinar, ca urmare a unui parteneriat încheiat între Primăria municipiului Galaţi şi o agenţie.

Conform reprezentanţilor Primăriei, festivalul se va desfăşura în condiţii de siguranţă, numărul maxim al participanţilor fiind de 500.

”În ultimele luni, organizatorii au găsit formula potrivită pentru derularea unui eveniment la o scară mai mică, în condiţii de siguranţă, astfel încât vizitatorii să se poată bucura de mâncare delicioasă şi muzică bună, alături de cei dragi. Situaţia actuală impune unele schimbări organizatorice. Astfel, accesul se va face în mod controlat pe o porţiune delimitată din parc, numărul maxim de participanţi e limitat la 500 de persoane concomitent şi se vor respecta în permanenţă măsurile de distanţare fizică şi de prevenţie, stabilite de autorităţi”, se arată în comunicatul remis de Primăria Galaţi, instituţie care contribuie la organizarea acestui eveniment cu aproape 130.000 de lei.

Pe de altă parte, prefectul de Galaţi, Gabriel Avrămescu, atrage atenţia asupra faptului că într-o perioadă în care în judeţ a crescut numărul cazurilor de infectare cu noul coronavirus sunt inoportune evenimente de acest gen ori alte evenimente care implică număr ridicat de participanţi.

„Noi facem apel la cetăţeni să dea dovadă de responsabilitate, să aibă un comportament social responsabil, să respecte măsurile autorităţilor, dar cu toate acestea avem, în plină pandemie, solicitări de organizare a unor festivaluri de mâncare, avem proteste ale asociaţiilor pensionarilor care au ca obiect fix lupta împotriva coronavirusului şi a măsurilor impuse de autorităţi în această luptă. Am rugămintea să fim cu toţii conştienţi de pericolul la care ne expunem, că în continuare există presiune pe spitale, iar în secţii avem încă mulţi bolnavi în secţiile de terapie intensivă”, a declarat, marţi, prefectul de Galaţi, Gabriel Avrămescu.

În judeţul Galaţi, marţi au fost înregistrate 53 de cazuri noi de infecţie cu coronavirus, judeţul ajungând la un total de 4.221 de bolnavi de la debutul pandemiei.

Sursa: News.ro

Foto: Pixabay

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. finanţarea este bună, festivalul culinar e și mai bun (e moka!), finalul de săptămână – super, avertizarea cu conştientizarea – și ea – ok ..dar GRĂTARUL !!.. wow, ăsta le bate pe toate!