Primăria municipiului Galați organizează 36 de puncte de vaccinare anti-COVID în trei puncte din oraș
Primăria municipiului Galaţi amenajează în aceste zile 36 de puncte de vaccinare împotriva COVID-19 ce vor funcţiona în trei spaţii, informează, marţi, Biroul de presă al instituţiei, relatează Agerpres.
Potrivit sursei citate, este vorba despre Sala Siderurgistul, unde vor fi amenajate 16 puncte, Sala Sporturilor – 12 puncte şi Patinoarul Dunărea – opt puncte.
Primăria asigură compartimentarea şi dotările necesare: panouri separatoare, frigidere, chiuvete mobile, calculatoare, imprimante, scaune, mese, paturi, dulapuri, pubele.
De asemenea, se va face curăţenia şi dezinfectarea zilnică a spaţiilor.
Cheltuielile necesare pentru buna funcţionare a cabinetelor sunt estimate la această dată la peste 2 milioane de lei, iar banii sunt alocaţi de la bugetul local.
Până în prezent, Primăria municipiului Galaţi a mai alocat în lupta împotriva COVID-19 suma de 14 milioane lei, fonduri de la bugetul local, din care doar 4 milioane de lei au fost decontate de Guvern.
Citește și
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
7 comentarii