Primăria oprește încălzirea centralizată din București pe 27 aprilie
Primăria Capitalei, prin Compania Municipală Termoenergetica, anunţă că din 27 aprilie se oprește furnizarea încălzirii în sistemul centralizat de distribuție din București.
Astfel, conform prognozei meteo, temperaturile exterioare din următoarele zile îndeplinesc condițiile prevăzute de legislația în vigoare pentru încheierea sezonului de încălzire.
Ca urmare, începând cu data de 27 aprilie 2020, vor fi iniţiate procedurile de oprire a furnizării energiei termice pentru încălzire către consumatorii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare al Municipiului Bucureşti.
Măsura va fi luată în conformitate cu prevederile articolului nr. 117 din Regulamentul pentru furnizarea şi utilizarea energiei termice, modificat prin H.G. 337/2018, care precizează că „oprirea încălzirii se face după trei zile consecutive în care temperatura medie a aerului exterior depăşeşte +10 grade Celsius, între orele 20.00 – 06.00“.
De la această măsură fac excepţie obiectivele speciale – spitale, creşe, şcoli, grădiniţe, sere, etc. – în cazul cărora sistarea serviciilor de încălzire se va face la solicitarea scrisă a reprezentanților acestor instituții.
Foto: Pexels.com
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
9 comentarii