Primarul Sectorului 1 susține că a câștigat în instanță desființarea a nu mai puțin de 100 de construcții ilegale: de la garaje și hale, până la case și blocuri. Din informațiile primite de pe teren, edilul susține că pe listă ar urma să fie adăugate alte 100 de clădiri .
„La ora actuală, unde am acționat prioritar, sunt pentru clădirile unde nu au niciun fel de autorizație de construcție. Unde pur și simplu nici nu există autorizație. (…) Trebuie să demolez 100 de clădiri. O mare parte vor fi demolate prin decizii de primar, o altă parte vor fi demolate cu ajutorul executorului judecătoresc. Această listă evoluează. S-a terminat vacanța la Judecătorie. Lista va fi mai mare. Acum sunt 100, dar probabil că până la sfârșitul anului o să fie în plus încă 50 sau 100. Și da, până la șfârșitul anului, primele 100 de construcții ilegale o să fie demolate.”, a declarat pentru TVR 1 primarul Sectorului 1 Clotilde Armand.
De curând, o persoană juridică din Sectorul 1 a primit cea mai mare amendă din România pentru o construcție ilegală: 600.000 lei. Până acum, administrația locală a demolat primele doua construcții făcute fără forme legale.
„O premieră pentru administrația din București. Am început demolările construcțiilor ridicate ilegal. Ce vedeți în fotografii este un imobil ridicat nelegal, în 2017, în cartierul Străulești. Fosta administrație locală s-a încurcat în acte birocratice, când a fost vorba de desființarea construcției, deși există o decizie emisă, în 2018, de Judecătoria Sectorului 1. Sentința a fost ignorată de trei ani. Am solicitat Poliției Locale să aplice de urgență legea în acest caz, să treacă la demolarea imobilului și să aducă terenul în starea inițială. Pus în fața somațiilor, proprietarul a ales să-ți demoleze singur construcția ilegală. I-am dat termen până joi, să desființeze și platforma de beton, în caz contrar vom face noi acest lucru, iar el va deconta toate lucrările. Am spus și o voi repeta să înțeleagă toată lumea, nu tolerez construcții ilegale pe raza Sectorului 1 și vom merge până la capăt să oprim acest fenomen.”, spunea pe 11 octombrie Armand într-o postare pe contul său de Facebook.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
36 comentarii