G4Media.ro

Primăria Sectorului 1 vrea să preia în administrare parcajul suprateran exterior aflat…

Sursa foto: G4Media.ro

Primăria Sectorului 1 vrea să preia în administrare parcajul suprateran exterior aflat sub Pasajul Basarab / ”A trecut un an de zile de atunci şi parcarea, oficial, nu are voie să fie încă deschisă”

Consiliul Local Sector 1 a aprobat vineri o hotărâre prin care solicită acordul Consiliului General al Capitalei în vederea transmiterii parcajului suprateran exterior, aflat sub Pasajul Basarab, informează Agerpres.

Acesta ar urma să intre în administrarea Administraţiei Domeniului Public Sector 1, în vederea amenajării unei parcări de reşedinţă. Conform hotărârii, finanţarea lucrărilor în vederea amenajării parcării de reşedinţă se face din fondurile bugetului local şi/sau din alte fonduri legal constituite alocate ADP Sector 1.

Consilierul local Cristian Tudose (PSD) a declarat, în timpul şedinţei, că obiectivul este realizat deja „în integralitate” şi dat în folosinţă. El a salutat realizarea parcajului, dar a declarat că investiţia nu a fost aprobată în Consiliul Local şi a cerut informaţii despre fondurile utilizate.

„Este interesant de văzut dacă parcajul pe care l-a făcut ADP a avut şi fondurile necesare. Dacă a făcut primăria, prin Direcţia de Investiţii, la fel, cred că Consiliul trebuia măcar să fie înştiinţat şi să îşi dea acordul. Din acest punct de vedere, aş dori să ştiu care au fost fondurile utilizate pentru realizarea acestui obiectiv. Este un obiectiv necesar pentru cetăţeni – şi asta este indiscutabil – în condiţiile în care noul criteriu al administraţiei este de a planta stâlpişori la toate colţurile de stradă şi de a face gâlme din acelea pe asfalt”, a precizat el.

Consiliera PSD Daniela Popa a declarat de asemenea că este „foarte bine” că s-a realizat parcajul, dar a adăugat că pentru acest obiectiv au fost alocate fonduri bugetare fără aprobarea Consiliului. Ea a remarcat că parcajul are peste zece locuri de parcare şi a vrut să ştie dacă are avizul ISU şi dacă întruneşte toate condiţiile de siguranţă. Ea a precizat de asemenea că va face sesizare la Curtea de Conturi privind modul în care a fost finanţată investiţia.

Daniel Ciungu (PNL) a precizat că liberalii susţin proiectul, dar a reamintit că în februarie 2022 primarul Clotilde Armand anunţa că va deschide parcarea Basarab în decurs de câteva zile.

„A trecut un an de zile de atunci şi parcarea, oficial, nu are voie să fie încă deschisă. Noi din nou cerem voie Consiliului General să ne-o dea”, a spus Daniel Ciungu.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Ca tot veni vorba. Asta era un pod nou, ti-era drag sa te uiti la el. Acu’ e ruginit, lifturile nu merg, mizerie peste tot. Pun pariu ca stiu in administrarea cui e. PMB. Halal. Lucrurile mai trebuie si intretinute.