Primăria Sectorului 4, împuternicită să organizeze Supercupa României la Hochei, alături de Federaţia de specialitate / Partida CSM Corona Braşov – ACSH Gheorgheni va inaugura pe 31 august Patinoarul Berceni Arena / Construcția a costat 10 milioane de euro
Consilierii municipali au aprobat, miercuri, o hotărâre în baza căreia Consiliul Local Sector 4 poate hotărî cu privire la cooperarea dintre această zonă administrativă şi Federaţia Română de Hochei pe Gheaţă în vederea organizării Supercupei României la această disciplină sportivă, pe data de 31 august, între CSM Corona Braşov – ACSH Gheorgheni, transmite Agerpres.
Supercupa urmează să fie organizată în Patinoarul Berceni Arena, care va găzdui astfel primul meci de hochei pe gheaţă disputat în Bucureşti după o pauză de mai bine de 12 ani.
Conform raportului de specialitate, Federaţia Română de Hochei urmează să asigure organizarea competiţiei, vânzarea şi controlul biletelor, bareme de arbitraj, cupe şi medalii, precum şi partea de reclamă outdoor.
Evenimentul va încuraja participarea activă la sport, promovând un stil de viaţă sănătos şi va stimula economia locală, se subliniază în document.
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, anunţa marţi că se fac ultimele retuşuri pe esplanada din faţa Berceni Arena.
„Constructorii montează stâlpii de iluminat şi sistemele de control al accesului în arenă, iar colegii de la Totul Verde montează rulourile de gazon şi sistemele de aspersie, astfel încât sâmbătă, la ora meciului de deschidere a patinoarului, întreaga zonă să fie pusă la punct aşa cum trebuie”, a scris el, pe Facebook.
În urmă cu cinci zile, edilul informa că Patinoarul Berceni Arena a primit decizia de omologare din partea comisiei de specialitate din cadrul Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă şi este avizat să găzduiască partide oficiale de hochei.
Primăria Sectorului 4 informa în luna iunie că Patinoarul Berceni Arena este găzduit într-o clădire nouă, cu două niveluri, parter şi un etaj, ce va avea în jurul său aproximativ 3.000 de metri pătraţi de spaţii verzi. În interiorul clădirii, sunt amenajate spaţii de servire în foaier, la parter, dar şi la etaj, precum şi alte încăperi dedicate serviciilor de garderobă, birourilor, vestiarelor, instalaţiilor de gheaţă, sălii metodice, cabinelor VIP şi cabinelor pentru presă.
Una dintre caracteristicile structurii va fi dată de diferenţa temperaturii resimţită la nivelul gheţii, comparativ cu cea din tribune. Astfel, în timp ce pe patinoar se va menţine o temperatură de aproximativ 5 – 6 grade, spectatorii din tribune se vor bucura de temperaturi ceva mai blânde, în jurul a 15 grade, similare cu cele de primăvară.
Costurile noului patinoar olimpic se ridică la 10 milioane de euro, iar lucrările, executate de trei firme contractate de Primăria Sectorului 4, au durat aproximativ 1 an şi opt luni, precizat administraţia locală.
Patinoarul Berceni Arena a fost construit pe strada Turnu Măgurele, lângă stația de metrou Apărătorii Patriei.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu