Primăria Sfântu Gheorghe vrea să cumpere patru mașini noi prin Programul Rabla. Economie de 30.000 de euro
Consiliul Local Sfântu Gheorghe a adoptat luni, într-o ședință extraordinară, un proiect de hotărâre care prevede participarea municipiului Sfântu Gheorghe la Programul Rabla, anunță Covasna Media.
Patru mașini urmează să fie casate, trei autoturisme de tip Dacia Logan și un Renault Megane, fabricate între 2007 și 2011, iar în locul acestora vor fi cumpărate prin program alte patru autoturisme, două electrice și două hibrid.
Cuantumul total al ecotichetelor este de 154.000 lei (51.000 lei x 2 buc, 26.000 lei x 2 buc), diferența până la acoperirea integrală a prețului de achiziție se va face din bugetul local al Municipiului Sfântu Gheorghe.
Pentru luna februarie, perioada de înscriere în program este între zilele 8 – 27, iar bugetul pentru persoanele juridice este de 26,5 milioane de lei, în vreme ce pentru cele fizice de 110 milioane de lei.
Luna viitoare, înscrieri în program se vor face între 4 și 23 martie, cu aceeași sumă alocată, de 26,5 milioane de lei. Calendarul prevede că astfel de sesiuni au loc lunar, până în noiembrie.
Sursa foto: Unsplash / Tim Meyer
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank