G4Media.ro

Primăria Timișoara anunță că modernizează 22 de ambulatorii cu 15 milioane de…

Sursa: Facebook/ MIPE

Primăria Timișoara anunță că modernizează 22 de ambulatorii cu 15 milioane de lei, bani europeni din PNRR

Primăria Timişoara, în parteneriat cu Spitalul Municipal, sunt beneficiari ai unui proiect, ”Şansa la viaţă prin dezvoltarea infrastructurii medicale în Spitalului Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara”, transmite News.ro. Proiectul în valoare de peste 15.000.000 lei a fost aprobat de Ministerul Sănătăţii.

Mai exact, valoarea investiţiei este de 15.610.388 lei.

”Cu aceşti bani înfiinţăm 6 ambulatorii şi modernizăm 16 ambulatorii deja existente. Toate sunt la Spitalul Municipal şi acoperă o gamă foarte largă de specializări. Intenţia noastră este ca prin dezvoltarea activităţii ambulatorii să oferim timişorenilor şi celor din regiune servicii medicale de calitate, dar să şi reducem internările în cazurile în care este nevoie doar de investigaţii care se pot face în ambulatoriu. Orice cetăţean, când merge la un consult, merită condiţii la standard european şi de aceea extindem reţeaua Spitalului Municipal pentru consultaţii şi o dotăm cu echipamente medicale performante”, a precizat primarul Dominic Fritz, potrivit unui comunicat de presă, de marţi, al Primăriei Timişoara.

Finanţarea este realizată prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

”Obiectivul general al proiectului “Şansa la viaţă prin dezvoltarea infrastructurii medicale în Ambulatoriul integrat al Spitalului Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara” este dezvoltarea şi îmbunătăţirea infrastructurii medicale prespitalicesti prin modernizarea, extinderea şi dotarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului. Ne propunem diversificarea serviciilor medicale prestate şi creşterea capacităţii de diagnostic şi tratament. Creşterea calităţii serviciilor de îngrijire medicală primară le vom asigura prin dotarea acestuia cu aparatură medicală performantă şi prin înfiinţarea a 6 specialităţi/cabinete de asistenţă medicală ambulatorie noi”, a declarat dr. Daniel Maliţa, managerul Spitalului Municipal din Timişoara.

În prezent, echipamentul medical existent nu este suficient pentru asigurarea asistenţei medicale adecvate într-un timp scurt. De asemenea, pentru secţiile nou înfiinţate este necesară aparatura de specialitate care să facă posibilă realizarea unui act medical conform cu standardelor în vigoare.

sursa: News.ro

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Pariu ca se vor face și mai mult, vor fi printre singurele din țară?

  2. Să vină leprele PSDNL sa mintă că PNRR-ul e rău.