G4Media.ro

Primăria Tulcea, adjudecată de primarul unei comune în care localnicii au atras…

sursa foto: Facebook/ Ștefan Ilie

Primăria Tulcea, adjudecată de primarul unei comune în care localnicii au atras 15 milioane de euro fonduri UE cu care au început mici afaceri în familie/ Primarul în funcție de trei mandate, pe locul 3

Primăria Tulcea a fost adjudecată de Ștefan Ilie, primarul comunei Luncavița, localitatea în care oamenii au atras peste 15 milioane de euro fonduri europene cu care au început mici afaceri în familie, în domeniul meșteșugului, apiculturii sau agroturismului.

Ilie a candidat din partea PNL și a intrat în cursa pentru Primăria Tulcea direct din funcția de primar al comunei Luncavița, pe care a administrat-o de când avea 26 de ani, timp de 4 mandate.

Candidatul PSD, Andaluzia Luca, s-a situat pe locul 2 și și-a recunoscut înfrângerea, iar primarul în funcție de 3 mandate, Constantin Hogea (ex-PDL, PNL, în prezent independent) s-ar situa pe locul 3.

Ștefan Ilie a fost unul dintre liberalii care l-au contrazis pe Klaus Iohannis în cursa pentru prezidențiale, spunând, la acea vreme, că, între președintele în funcție și candidatul PSD, Viorica Dăncilă, ar trebui să existe o dezbatere: ”În democrație, dialogul este fundamental”, spunea Ilie între cele două tururi ale alegerilor prezidențiale din 2019.

sursa foto: Facebook/ Ștefan Ilie

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

4 comentarii

  1. Rest de plata pentru șpăgari de la Constanța care încasau bani frumoși ca sa îl laude, de la asociația comunelor, șpagă pentru asa zișii ziariști de la info sud est…

    • NU, Luncavița nu este în Costanța. NU, n-are nici o treabă cu șpăgi sau mai știu eu ce, doar cu competență care se vede. Tu ce ai în CV ?

    • Hai sa mai aruncam cu putin noroi si mizerie, nu-i asa? Eu unul ma bucur ca apar din ce in ce mai multi oameni buni.

  2. Nu e asa capabil pe cum il prezinta presa, e plin de interese pentru el si acolitii lui ca toti ceilalti. O sa vada el ca Tulcea nu e Luncavita…oricum tinteste postul de presedinte de CJ peste patru ani. Postul de primar al municipiului e o rampa de lansare de fapt.
    E genul de primar de comuna unde oamenii spun: da maica… o fi furat si el, da a facut si pentru comuna.