G4Media.ro

Primarii din importante orașe europene cer eliberarea primarului Istanbulului / ”Ekrem Imamoglu,…

Photo by YASIN AKGUL / AFP

Primarii din importante orașe europene cer eliberarea primarului Istanbulului / ”Ekrem Imamoglu, ales democratic, aduce speranţa pentru un viitor al Turciei bazat pe pluralism, justiţie şi stat de drept”

Primarii mai multor capitale şi ai unor mari oraşe europene au condamnat miercuri ferm arestarea lui Ekrem Imamoglu (foto), primarul Istanbulului şi principalul opozant politic al preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, şi au cerut eliberarea acestuia, relatează AFP, transmite Agerpres.

„Denunţăm cu fermitate încarcerarea sa arbitrară şi ne exprimăm profunda îngrijorare” cu privire la această situaţie şi la „încălcările recurente ale drepturilor fundamentale şi libertăţilor municipale în Turcia”, au scris mai mulţi aleşi într-un comunicat comun transmis AFP.

Printre aceştia se numără primarii din Amsterdam, Paris, Milano, Barcelona, Roma, Helsinki, Gent, Utrecht şi Bruxelles.

Primarul Istanbulului a fost arestat miercuri, fiind acuzat de „corupţie” şi de „terorism”, în cadrul unei operaţiuni care a vizat şi peste 100 dintre colaboratorii săi, aleşi şi membri ai partidului său CHP (Partidul Republican al Poporului, social-democrat), care denunţă o „lovitură de stat” împotriva opoziţiei.

Imamoglu, popular şi carismatic, este vizat de mai multe proceduri judiciare lansate împotriva sa de procurorul-şef al Istanbulului.

El a fost arestat cu numai câteva zile înainte de aşteptata sa nominalizare drept candidat al opoziţiei turce la viitoarele alegeri prezidenţiale din Turcia.

„Această arestare, precum şi constrângerea exercitată asupra aleşilor locali, constituie un nou pas în încălcarea principiilor democratice în Turcia. Ekrem Imamoglu, ales democratic, aduce speranţa pentru un viitor al Turciei bazat pe pluralism, justiţie şi stat de drept”, potrivit semnatarilor, printre care se numără şi Asociaţia internaţională a primarilor francofoni şi reţeaua de oraşe Eurocities.

Semnatarii au cerut „eliberarea imediată” a primarului Istanbulului şi „abandonarea tuturor urmărilor judiciare”, „încetarea presiunilor politice”, precum şi „respectarea libertăţilor democratice şi a drepturilor omului în Turcia”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. Femei fierbinți din toată România te așteaptă pe site-ul EROSUSIE18

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.