G4Media.ro

Primarii liberali din Timiș așteaptă o discuție cu noua conducere a filialei…

Sursa foto: Facebook/ Primăria Municipiului Timișoara

Primarii liberali din Timiș așteaptă o discuție cu noua conducere a filialei / ”Eram îndreptățiți să plecăm cu toți din PNL, indiferent unde, doar să nu mai rămânem aici”

Primarii din Timiș, acolo unde conducerea filialei județene a PNL a fost schimbată de către conducerea centrală, așteaptă clarificări de la noii lideri, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Timișoara.

Conducerea PNL l-a demis marți pe Alin Nica de la conducerea organizației PNL Timiș. Nica a fost demis pentru că s-a opus alianței electorale cu PSD la alegerile locale.

Liderii PSD și PNL deciseseră săptămâna trecută să meargă în alianță la locale cu Alfred Simonis (PSD) candidat comun la președinția Consiliului Județean și Nicolae Robu (PNL) candidat comun la Primăria Timișoara.

Alfred Simonis este președintele interimar al Camerei Deputaților. Aflat în Japonia, viceprimarul Timișoarei, Cosmin Tabără, a scris pe Facebook, că a fost înlăturat de la conducerea PNL Timișoara, la cererea lui Nicolae Robu, fostul primar al municipiului, ca o formă de răzbunare pentru ca refuzat să fie obedient.

Primarul din Parța, Daniel Drăgan, susține că filiala locală pe care o conduce așteaptă o direcție din partea noii conduceri. În ceea ce îl privește, este pregătit să candideze pentru un nou mandat din partea PNL.

“În momentul de față, nu pot să vă spun ce se va întâmpla cu noi, cei de la Parța, nu știu ce vor face ceilalți colegi. E o decizie pe care o vom lua după ce vom sta de vorbă cu actuala conducere a județului. S-ar putea ca, așa cum s-a întâmplat la nivel de Consiliu Județean, să vină actuala conducere să spună ‘Noi avem oamenii noștri, avem organizația noastră’. Nu știu”, spune Daniel Drăgan.

Primarul din Moșnița Nouă, Florin Bucur, se așteaptă la o clarificare a direcției de urmat după discuția cu noua conducere.

“Nu am cum să declară altceva decât că organizația PNL va merge mai departe. Eu cred că cei care sunt cu formațiuni politice, cu organizații puternice în localitățile lor, vor rămâne în continuare organizațiile Partidul Național Liberal. Este posibil ca mulți dintre primari să încerce și altceva”, spune Florin Bucur.

Primarul din Sânicolau Mare, Dănuț Groza, care a demisionat din funcția de secretar general al PNL Timiș, spune că în câteva zile lucrurile vor deveni mai clare.

“Tot ceea ce s-a întâmplat, legat de organizația PNL Timiș, în mod normal, eram îndreptățiți să plecăm cu toți din PNL, indiferent unde, doar să nu mai rămânem aici. În contextul acesta, o să fie mai multe întâlniri ale primarilor, să vedem ce se întâmplă”, spune Dănuț Groza.

Pe de altă parte, candidatul PNL la Primăria Timișoara, Nicolae Robu, a apărat, într-o intervenție de pe pagina sa de Facebook, alianța cu PSD din Timiș.

“Păi, țara asta este condusă de Alianța PNL-PSD. Dacă vreți PSD-PNL. Eu zic că este o șansă pentru România ca într-o perioadă atât de critică, mă refer la ce se întâmplă pe plan internațional, cu un război la granițele noastre, să aibă o guvernare stabilă, formată din cele mai puternice partide. Este o șansă. Nu putem fi talibani și, mai ales în ultimii deja multișori ani, nu mai sunt ideologiile atât de separate”, spune Nicolae Robu.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Eu zic că liberalii adevărați din Timiș să pună de o revoltă, poate se mai naște o revoluție, de data asta de catifea!

  2. Robu are dreptate: nu e nici o diferenta intre PNL si PSd de mai multi ani.
    Acum macar e oficial PNL=PSD=aceiasi mizerie

  3. Ar fi normal ca PSD-PNL sa il propuna pe Ion Iliescu la CJ Timis, ca a mai fost secretar de judet acolo si are experienta, mai ales in contextul asta dificil international cind poate ar fi bine sa ne intelegem si cu Rusia