G4Media.ro

Primarul ales al municipiului Topliţa, județul Harghita, la spital după o altercaţie…

Sursa foto: Inquam Photos / Alexandru Busca

Primarul ales al municipiului Topliţa, județul Harghita, la spital după o altercaţie cu arhitectul şef al primăriei

Primarul ales al municipiului Topliţa, Sebastian Buzilă, a ajuns, marţi, la spital cu o fractură la mâna dreaptă, în urma unei altercaţii cu arhitectul şef al primăriei, transmite Agerpres.

Sebastian Buzilă, care este consilier local PNL, a declarat că incidentul a avut loc primărie, în urma unui schimb de replici având ca temă schimbarea organigramei instituţiei.

„Eu acum mă aflu în salvare şi mă îndrept către Spitalul din Miercurea Ciuc pentru o operaţie la mâna dreaptă. Am o fractură la mână, cu deplasare. Discuţia a pornit de la o şedinţă a Consiliului Local, care a avut loc cu ceva timp în urmă, în care s-a modificat organigrama primăriei şi s-au desfiinţat mai multe posturi de şef-serviciu, printre care şi cel de la Resurse Umane, care, după părerea mea, nu se justifică. Soţul şefei de la Resurse Umane, care este arhitect şef al Primăriei Topliţa, s-a supărat şi azi ne-am întâlnit pe holul primăriei, unde am avut un schimb de replici pe această temă. (…) M-a lovit în faţă de m-a trântit la pământ, iar în cădere mi-am rupt mâna dreaptă chiar deasupra încheieturii. (…) Ăsta a fost argumentul său final. Nu am crezut că se poate întâmpla aşa ceva. Am sunat la 112, poliţia va face cercetări, vă daţi seama că nu am să las lucrurile aşa”, a declarat, pentru Agerpres, primarul ales Sebastian Buzilă.

Arhitectul şef, Cotfas Mihai Cristian, nu a putut fi contactat pentru a-şi exprima punctul de vedere.

Primarul în funcţie, Dumitru Olariu (PSD), a declarat că Buzilă suportă consecinţele „excesului de gel şi aroganţei” sale.

„Eu am fost pe teren de dimineaţă şi am aflat de incident în jurul orei 9,00. Când am intrat în primărie ,tocmai ieşea poliţia din curte. Nu am discutat cu niciunul dintre ei, dar ceea ce pot să vă spun, şi nu mă ascund, e că Buzilă dă dovadă de exces de zel şi aroganţă de când a ieşit primar. Şi-a intrat în atribuţii foarte repede, intră prin birouri şi ameninţă pe toată lumea. (…) După părerea mea sunt nişte chestiuni personale. După ce a modificat organigrama, cu majoritatea pe care o are în Consiliul Local, a lăsat-o pe soţia domnului Cotfas fără funcţie. S-au întâlnit pe hol şi asta s-a întâmplat. (…) Eu nu sunt de acord cu agresivitatea, nici fizică şi nici verbală, dar Buzilă a găsit ceea ce a căutat”, a declarat, pentru Agerpres, Dumitru Olariu.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Harghita, Maria Plumbu, a precizat că au fost demarate cercetări pentru stabilirea cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs incidentul.

„La data de 27 august 2024, în jurul orei 8,30, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Topliţa au fost sesizaţi, prin intermediul numărului unic de urgenţă 112, cu privire la faptul că, în incinta unei instituţii publice din localitate, s-ar fi produs un conflict spontan între două persoane, un angajat al acesteia, de 33 de ani, şi un alt bărbat, de 47 de ani. În continuare, poliţiştii desfăşoară activităţi specifice de cercetare pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în funcţie de rezultatul acestora urmând a se face încadrarea juridică a faptei”, precizează IJP Harghita.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. Un parazot care se hraneste din bani publici fara ca macar sa aiba studiile necesare pentru aceasta functie!
    Afara cu parazitii fara competente si la cratita cu sotiile lor, culmea, pe resurse umane! Rusine celor care le-au permis sa ajunga aici!