G4Media.ro

Primarul Buzăului, Constantin Toma (PSD), către șefa parchetului de pe lângă Tribunalul…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Primarul Buzăului, Constantin Toma (PSD), către șefa parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, de Ziua polițiștilor: „Am rugămintea ca atunci când vin acele plângeri penale împotriva mea să aveţi mult mai multă atenţie”/ Reacția edilului, după un dosar clasat

Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma (PSD), i-a reproşat, la un eveniment public, prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, Corina Stroe Tudorache, că a dat curs unei sesizări penale neasumate, care a fost trimisă anonim prin poştă, demers care ar fi putut bloca investiţiile pe fonduri europene din oraş.

Discuţiile au avut loc de la prezidiul Sălii Mari a Consiliului Judeţean Buzău, cu ocazia festivităţilor dedicate Zilei poliţiştilor, relatează Agerpres.

În momentul în care primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a fost invitat de către şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie Buzău să ia cuvântul pentru a transmite un mesaj cu prilejul Zilei Poliţiei Române, edilul le-a cerut tuturor celor prezenţi la festivitate, poliţişti şi autorităţi locale, să dea dovadă de atenţie.

„Ca de obicei trebuie să spun ceva deosebit, încerc şi eu ca şi dumneavoastră să-mi fac treaba spre binele cetăţenilor municipiului Buzău şi pentru viitorul acestui oraş, dar am rugămintea, şi o spun cu o mare amărăciune, că atunci când vin acele plângeri penale împotriva mea să aveţi mult mai multă atenţie. Nu pot să fiu fericit, doamna prim-procuror Tudorache este aici, când primesc la Primăria Buzău pe numele meu şi acasă suspiciune de fraudă şi suspendarea tuturor plăţilor pe finanţările europene pe care le avem la Buzău. Suspiciune de fraudă, prima idee (…) te gândeşti la furăciune. Nu am venit la Primăria Buzău să iau şpăgi”, a transmis primarul.

Declaraţia a fost făcută în contextul în care procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au desfăşurat cercetări privind proiectul „Reabilitare a infrastructurii rutiere, inclusiv piste pentru biciclişti, pe coridoarele deservite de transportul public în municipiul Buzău”, în valoare de aproximativ 20 de milioane de euro, dosar care a fost ulterior clasat.

„Bineînţeles că m-a întrebat şi familia, ai furat? Nu am furat. Ca să aflu până la sfârşit că era o suspiciune de fraudă pentru utilizarea de informaţii şi documente false pentru obţinere de fonduri europene. M-am pus la dispoziţia Parchetului General, pentru că nu ştiam ce unitate de parchet mă anchetează, am primit de la doamna procuror general Scutea o adresă imediat, la două, trei zile, că DNA Ploieşti se ocupă de cazul meu şi îndrăznesc să spun al municipiului Buzău, m-am dus din iniţiativă proprie la DNA Ploieşti”, a relatat primarul.

Ulterior, edilul i-a reproşat prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău că, dând curs unei sesizări neasumate de o persoană, demararea unei anchete ar fi culminat cu întreruperea investiţiilor.

„Mi-am asumat un risc pentru că în general este o teamă şi faţă de uniforma dumneavoastră albastră şi faţă de procurori. Mi-e teamă şi mie şi m-am gândit mult înainte să iau cuvântul astăzi dacă o fac pe doamna Tudorache şi mai supărată împotriva mea (…). Clasează într-un timp record DNA Ploieşti, clasează cazul şi putem să ne apucăm din nou. Pentru că constructorul trebuia să plece din Buzău şi rămâneam cu şantierele în tot oraşul pentru câţiva ani pentru că spunea acolo să se clarifice situaţia de penal sau nepenal. (…) Nu mă interesează această funcţie, mă interesează să las un gând bun cât îmi permit cetăţenii şi instituţiile statului să fac pentru treaba asta. Adresez, după ce îmi clasează cazul, doamnei prim-procuror, o întrebare pentru a formula şi eu ca orice român pentru denunţ calomnios. Primesc un răspuns halucinant: plângerea penală împotriva dumneavoastră este semnată anonimă, adică este nesemnată şi este venită prin poştă”, a adăugat primarul Constantin Toma.

Discursul edilului a fost întrerupt de către inspectorul şef al IPJ Buzău, comisar şef Laurenţiu Pantazi: „Domnule primar, cu scuzele de rigoare, nu vreau să vă întrerup şi receptez cu maximă atenţie ceea ce spuneţi întotdeauna, haideţi să respectăm specificul zilei de astăzi”.

Replica prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău nu a întârziat să vină, precizând că a dat curs sesizării penale respectând prevederile legale.

„Mă simt obligată să dau nişte explicaţii, eu cred că aici era doar ziua dumneavoastră, a Poliţiei şi nu trebuia să monopolizăm atenţia cu cauze penale, dar pentru că mi-a fost adus în discuţie numele, mă simt obligată să dau câteva explicaţii. Problema aceasta nu face obiectul zilei dumneavoastră festive. (…) Dau explicaţii doar pe textul de lege, pentru că mi s-au adus nişte acuze la adresa mea direct ca prim-procuror, vă spun doar că am respectat dispoziţiile Legii 78/2002, textul de lege mă obliga ca atunci când primesc o sesizare să trimit la organul competent pe legea aceea. Deci textul de lege m-a obligat ca atunci când e vorba de fonduri europene să îndrept plângerea la organul competent, atât a făcut Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău. A primit plângerea şi a îndreptat-o către organul competent conform legii”, a răspuns prim-procurorul Corina Stroe Tudorache.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

3 comentarii

  1. primarul are dreptate: i s-a facut dosar penal pe baza unei plangeri anonime, ceea ce e ilegal. cercetarile au stabilit ca primarul nu a incalcat legea, dosarul a fost clasat. acum, primarul vrea sa faca plangere penala pentru denunt calomnios, dar nu are cui, deoarece plangerea la adresa lui a fost anonima.

    el atrage atentia procurorului ca data viitoare sa nu mai accepte plangeri anonime, ceea ce e ilegal.

    • Corect, mafia are dreptul să știe cine spune adevărul despre ea, ca să se poată răzbuna.

  2. Mai multi anonimi, locuitori ai municipiului Buzau, sustin ca si-au pierdut rabdarea si speranta ca santierul din centrul orasului lor sa mai fie finalizat vreodata…
    Clubul votantilor anonimi din Buzau vor avea mai multa grija la alegerile locale viitoare !