G4Media.ro

Primarul Capitalei susține că a început cosirea ierbii în parcuri / Gropile…

Sursa foto: ADP Sector 1

Primarul Capitalei susține că a început cosirea ierbii în parcuri / Gropile din asfalt ar urma să fie reparate în decurs de două luni

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat, miercuri, că activităţile de cosire a ierbii de pe spaţiile verzi, de remediere a gropilor în asfalt şi de dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare au început sau sunt pe punctul de a începe, în condiţiile în care există bugetul necesar.

„Operaţiunea de cosire a ierbii din parcuri a început. Estimez că undeva în două săptămâni o să fim gata în parcuri şi, după aceea, urmează şi spaţiile verzi publice. Pe gropile din asfalt am alocat o sumă consistentă în bugetul pe care l-am votat în urmă cu câteva săptămâni. Imediat ce contractul este semnat, imediat ce vremea ne permite, o să începem să acţionăm pe segmentul acesta. Undeva în două luni estimez că o să fim bine cu străzile, cu remedierea gropilor din asfalt. În ce priveşte acţiunea de dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare DDD – adică ţânţari, căpuşe şi şoareci, şobolani – în precedenta şedinţă de consiliu am aprobat planul de acţiune. Avem pregătite utilajele. Imediat ce vremea ne-o permite, începem să stropim. Nu putem să facem asta când plouă, pentru că e inutil”, a explicat edilul general, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PMB, citat de Agerpres.

Nicuşor Dan a menţionat că întârzierile au fost generate de faptul că municipalitatea a avut datorii curente de peste trei miliarde de lei, iar conturile i-au fost poprite. În acest sens, primarul a precizat că mandatul pe care l-a preluat nu este unul obişnuit, dar a menţionat că PMB are acum banii necesari pentru întreţinerea parcurilor şi a străzilor.

„Nu este un mandat obişnuit cel pe care l-am preluat. Am preluat un mandat cu datorii curente de trei miliarde de lei – ceea ce înseamnă metroul din Drumul Taberei, ca un reper de mărime, ceea ce înseamnă că aveam obligaţia să plătim banii aceştia pe loc. Bineînţeles, am încercat să eşalonăm, am avut conturi poprite, am avut investiţiile oprite, nu a fost un mandat oarece şi, în consecinţă, pentru a ne respecta obligaţiile şi a dovedi în piaţă că suntem serioşi şi pentru a redresa această situaţie, am fost obligaţi să tăiem costuri şi acolo unde am vrut, şi acolo unde nu am fi vrut, şi aceasta a fost situaţia la parcuri şi străzi. Banii pe care nu i-am avut în martie, îi avem însă acum”, a susţinut el.

Potrivit edilului general, până în prezent, instituţiile din subordinea PMB desfăşurau operaţiuni „total neprofitabile economic, total dezechilibrate faţă de piaţă”.

„Pe zona de parcuri, ALPAB are contract de delegare cu această Companie Municipală de Parcuri şi o să vă dau nişte exemple de preţuri: cosire mecanică a gazonului – un leu pe metrul pătrat, când preţul pieţei este 23 de bani pe metrul pătrat, de patru ori mai mult. Cât costă să demontezi şi să montezi o şipcă ruptă dintr-o bancă? 200 de lei să o demontezi, 200 de lei să o montezi. Cât costă să goleşti un coş de gunoi? 4 lei. Să îl goleşti într-un sac şi să îl pui la loc. Lucrurile acestea nu puteau şi nu pot să funcţioneze mai departe în acest mod şi o să vedeţi în activitatea viitoare o corectare a tarifelor şi, bineînţeles, o să mă ţin de promisiunea de închidere a companiilor şi de a merge către piaţă şi preţuri corecte”, a spus el.

Sursa: Agerpres / Sursa foto: ADP Sector 1

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. Păi așa se tunde iarba precum primarul o dată la 2 ani

  2. Bine ca a ajuns cosirea ierbii subiect de articole in g4media. Sa-i spuna cineva lui ND ca in doua saptamani cat a zis ca dureaza el cosirea ierbii in parcuri, iarba va fi la loc.

    • Pai da, ca cetatenii le scriu de cateva luni bune pe facebook sa coseasca iarba aia si nu sunt bagati in seama. Pesemne ei nu au dreptul sa-i ia la rost, deci trebuie sa intervina presa ca sa afle ceva ce pe cel care plateste nu-l intereseaza, cum ar fi de ce nu au cosit iarba toata primavara, de ce nu au strans gunoaiele aruncate aiurea pe jos(presa inca nu le-a spus nimic de gunoaie, deci nu dau nici ei explicatii-nu i-a prins nimeni(adica presa), deci nu este nicio problema). Banui ca timp de 3 luni au stiut sa ia bani de la cetateni, fara sa faca mare lucru, nu? Sinistru. Sa spun drept, n-am vazut nici in zonele mult mai sarace decat capitala asa ceva. Chiar asa, n-am mai vazut. Important este ca stiu sa dea explicatii gen: sunt predecesorii de vina si lucram in continuare spre binele cetateanului, cetatean care a umblat printre gunoaie si iarba necosita timp de aproape 3 luni. Rusine! Vai mama ei de tara!

  3. Dacă vosim iarba toată la mână. . Probabil ca sunt preturile alea..
    Dar niște mașini de tuns ghidata prin telecomanda.. Pui niște pusti sa se joace puțin cu ele.. Ca au experienta de la drone și Counters. 😁

  4. In 2 luni apar altele…..ce dracu este asa greu sa astupati niște gropi……sau trebuie si un studiu de fezabilitate inainte……luați waze si vi le arata pe toate si le astupati imediat…..

  5. Pai da, ca cetatenii le scriu de cateva luni bune pe facebook sa coseasca iarba aia si nu sunt bagati in seama. Pesemne ei nu au dreptul sa-i ia la rost, deci trebuie sa intervina presa ca sa afle ceva ce pe cel care plateste nu-l intereseaza, cum ar fi de ce nu au cosit iarba toata primavara, de ce nu au strans gunoaiele aruncate aiurea pe jos(presa inca nu le-a spus nimic de gunoaie, deci nu dau nici ei explicatii-nu i-a prins nimeni(adica presa), deci nu este nicio problema). Banui ca timp de 3 luni au stiut sa ia bani de la cetateni, fara sa faca mare lucru, nu? Sinistru. Sa spun drept, n-am vazut nici in zonele mult mai sarace decat capitala asa ceva. Chiar asa, n-am mai vazut. Important este ca stiu sa dea explicatii gen: sunt predecesorii de vina si lucram in continuare spre binele cetateanului, cetatean care a umblat printre gunoaie si iarba necosita timp de aproape 3 luni. Rusine! Vai mama ei de tara!

    • Dar pe a lu’ Pandele nu o intrebi de sanatate?
      Banii pe anul acesta au cam fost cheltuiti pe concerte si pelerinaje.
      Cand nu ai bani mergi pe strada cu spatele sa nu te recunoasca lumea.