Primarul comunei Repedea din Maramureș, Ioan Miculaiciuc, trimis în judecată de DNA pentru mită și abuz în serviciu
Primarul comunei Repedea din Maramureş, Ioan Miculaiciuc, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat, printre altele, de luare de mită şi abuz în serviciu.
Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj – Biroul teritorial Baia Mare au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Ioan Miculaiciuc, primar al comunei Repedea, judeţul Maramureş, pentru obţinere ilegală de fonduri, în formă continuată, uz de fals în formă continuată, abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, şi luare de mită.
În faţa judecătorilor va ajunge şi administratorul unei societăţi comerciale, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, şi dare de mită.
Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriu că, în cursul anului 2018, în contextul derulării contractului de lucrări pentru realizarea obiectivului de investiţii: „Reabilitarea şi modernizarea Liceului Tehnologic Repedea, Corp A, B şi C”, Ioan Miculaiciuc, în calitatea menţionată, ar fi depus la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene mai multe declaraţii false în care ar fi precizat în mod necorespunzător realităţii faptul că lucrările pentru care s-au emis mai multe facturi de către liderul unei asocieri de firme (care subcontractase lucrările respective societăţii celuilalt inculpat) au fost realizate şi recepţionate.
În realitate, spun anchetatorii, lucrările respective fie nu au fost executate, în totalitate sau parţial, fie nu au fost recepţionate.
„Ulterior, după primirea fondurilor nerambursabile (Programul naţional de dezvoltare locală – PNDL), în valoare totală de 2.269.337 lei, cu încălcarea prevederilor legii privind finanţele publice locale, Ioan Miculaiciuc ar fi achitat contravaloarea facturilor respective. Pentru acest ‘serviciu’, dar şi pentru ca societatea omului de afaceri să încheie noi contracte de lucrări cu comuna Repedea, edilul ar fi pretins de la acesta suma de 150.000 – 200.000 lei, din care ar fi primit în două tranşe, printr-un intermediar, suma totală de 99.000 lei (40.000 de lei în 31.12.2018 şi 59.000 lei în 03.01.2019)”, explică procurorii.
DNA informează că Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei s-a constituit parte civilă în cauză.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Maramureş cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
sursa: Agerpres
sursa foto: Inquam Photos/ Liviu Florin Albei
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii