G4Media.ro

Primarul comunei Şuţeşti, condamnat pentru proxenetism, reales în funcţie

Sursa Foto: Facebook/ Costică Dobre

Primarul comunei Şuţeşti, condamnat pentru proxenetism, reales în funcţie

Primarul comunei Şuţeşti din judeţul Brăila, Costică Dobre, condamnat definitiv pentru proxenetism, fiind acuzat că a racolat fete pe care le-a obligat să se prostitueze în afara ţării, a fost reales la scrutinul din 9 iunie. El a obţinut cel mai mare număr de voturi – peste 60 de procente – în trei dintre cele patru secţii de votare din comună, transmite News.ro.

Sute de localnici din Şuţeşti, judeţul Brăila, au votat pentru ca social-democratul Costică Dobre să fie primar, deşi acesta are o condamnare pentru proxenetism şi aderare la un grup infracţional organizat.

Costică Dobre a obţinut victorii categorice în trei dintre cele patru secţii de votare din comună, unde a obţinut 61,42%, 71,10% şi 61,07% din voturi, în a patra secţie fiind votat de 31,54% dintre alegători.

Costică Dobre a avut trei contracandidaţi – de la Partidul Naţional Liberal, Partidul Ecologist Român şi Alianţa Naţional Ţărănistă.

Costică Dobre, a fost condamnat definitiv în 2018 pentru proxenetism şi aderare la un grup infracţional organizat, el fiind găsit vinovat pentru că, alături de fratele şi cumnata sa, a racolat fete din România pe care le-au obligat să se prostitueze în Spania şi Grecia.

Odată cu condamnarea, Curtea de Apel Galaţi nu a dispus interdicţia de a candida astfel că şi în anul 2020 Dobre a candidat şi a fost ales. Anul acesta candidează din nou. Explicaţiile lui Marcel Ciolacu despre motivele pentru care partidul a susţinut un astfel de candidat au fost date în timpul unei conferinţe de prrsă susţinute la Brăile, în campania electorală.

”Oamenii au întotdeauna dreptate. Românii au întotdeauna dreptate. Ei hotărăsc cine este cel mai bun gospodar din urbea lor. Nu eu hotărăsc acest lucru”, a răspuns şeful PSD, întrebat despre cazul candidatului de la Şuţeşti.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. Cand mai plâng țăranii că le-a luat fiicele la produs ar trebui întrebați cum au votat! 😀 Până la urmă, avem ce merităm!

  2. Românii au ales, matur, stabilitatea și continuitatea.

  3. Nu inteleg decat ca mai toti cei 60% dintre locuitori sunt ca el. Fac parte din sau au tangente cu acele retele care umplu Europa cu cersetori si infractori de tot felul. ”Saracii” oameni – ca asa suntem noi, milisi – trebuie sa castige si ei bani din ce pot! Apoi sa devina politicieni, ca legea aia ”dreapta” si larga ii lasa.

    • > milosi

    • @Nic – Ar trebui sa te intrebi, mai inatai, de ce exista „scursuri” in societatea noastra! Nu cumva e o problema mare, mare de tot in sistemul nostru de educatie? Io zic ca de acolo ar trebui sa inceapa totul, dar se pare ca destructurarea Educatiei este aproape o strategie a politicienilor de carton. Dreptul la vot e inalienabil, mai degraba ce facem cu educatia.

  4. Sa nu va mai mirati de ce tara este majoritate rosie si de ce diaspora a votat cu AUR si SOS. 🤦
    Ne meritam soarta! 🤬

  5. Bravo ma, asta ar trebui sa fie simbolul Romaniei moderne si educata, ar trebui sa-i punem moaca pe steag. Hai Romania!

  6. Acolo-s mulți șuți ?