G4Media.ro

Primarul Constanţei îi ceartă pe localnici: Ne uităm cu invidie la Cluj,…

sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Primarul Constanţei îi ceartă pe localnici: Ne uităm cu invidie la Cluj, la Oradea ori la Timişoara, apoi venim să ne plângem pe Facebook de cât de rău e la Constanţa

Primarul Constanţei, Vergil Chiţac, a afirmat că locuitorii din municipiu se uită cu invidie la oraşe precum Cluj Napoca, Oradea sau Timişoara şi apoi se plâng pe reţelele sociale cât de rău este la Constanţa, adăugând că atunci când vine vorba să se schimbe ceva în bine, oamenii găsesc tot felul de tertipuri pentru a rămâne agăţaţi de vechile metehne, scrie News.ro.

Chiţac a anunţat, luni, pe pagina sa de Facebook, că după aprobarea regulamentului de acces auto în zona istorică a Constanţei, mai multe persoane au încercat să împiedice punerea acestuia în aplicare.

“Constanţa e un oraş fără o zonă pietonală decentă, iar unii vor să rămână aşa. După ce Consiliul Local a aprobat regulamentul de acces auto în zona peninsulară, un grup de vreo 20 de persoane s-a apucat să tragă sforile pentru a împiedica punerea acestuia în aplicare. Este vorba de familiile care au câte două, trei maşini şi care vor să şi le parcheze pe toate sub nas, şi de proprietarii de restaurante care vor să li se permită clienţilor accesul cu autoturismul până pe terasă, dacă se poate”, a transmis primarul Constanţei.

El a precizat că cetăţenii găsesc tot felul de motive pentru ca lucrurile să nu evolueze.

“Hai să privim realitatea în ochi. Ne uităm cu invidie la Cluj, la Oradea ori la Timişoara, apoi venim să ne plângem pe Facebook de cât de rău e la Constanţa. Iar când vine vorba să schimbăm ceva concret în acest oraş, de pildă să îi punem în valoare centrul precum în orice alt loc civilizat din lumea asta, găsim fel de fel de tertipuri pentru a rămâne agăţaţi de vechile metehne. Ba că lucrările fac zgomot, ba că săpăturile fac praf, ba că nu ne mai putem parca toate cele 3 maşini în zona pietonală din centru”, a explicat Vergil Chiţac.

“Vreau să vă asigur încă o dată că nu voi ceda în faţa acestor comportamente care ne-au blocat în timp mai bine de 20 de ani. Ajunge cu mentalitatea asta păguboasă. Acum lucrăm pentru Constanţa aşa cum ar trebui să fie, nu după cum vor unii să fie. Pot urla ei cât vor, pentru că pur şi simplu nu au dreptate. Avem zeci de milioane de euro alocate pentru alt pavaj pietonal (cel de acum a fost distrus de maşini), am iniţiat regulamente pentru restaurarea imobilelor din peninsulă, avem investitori care au investit milioane ca să restaureze imobile din peninsulă, dar, aparent, nu vrem nimic din toate astea. Noi vrem maşini în faţa casei. Iar pe undeva e şi normal, din moment ce vechiul regulament acorda 3800 de avize de acces. Halal zonă pietonală”, a mai declarat primarul Constanţei.

Primăria Constanţa a anunţat că începând cu data de 15 noiembrie, accesul autovehiculelor în zona istorică a oraşului se va realiza pe baza unui permis de acces. Până atunci, acolo vor putea intra toate autovehiculele şi se va desfăşura o campanie de informare cu privire la noile reglementări, potrivit News.ro.

Regulament de acces prevede ca zona istorică să fie separată în zone exclusiv pietonale şi zone ocazional carosabile iar accesul vehiculelor în interiorul zonei pietonale să se facă doar în baza unui permis.

Există mai multe tipuri de permise: pentru rezidenţi persoane fizice, pentru rezidenţi persoane juridice, pentru evenimente, pentru aprovizionare, pentru instituţii publice, pentru amenajări, pentru furnizorii serviciilor de utilităţi publice, pentru furnizorii serviciilor de catering, poştă sau curierat şi transport valori, pentru evenimente religioase, pentru situaţii excepţionale. (sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

40 comentarii

  1. Lasa fumigenele si repara-ti tevile, inteligentule! Tasneste apa din trotuare in Constanta!
    Deja dai vina pe altii pentru ce nu faci tu? Nici un an n-ai la primarie!

    Pacat ca nici constantenii n-au minte si voteaza tot PSD si PNL, ca si restul acestei tari necivilizate si ticaloase.

    • Șoferii din Constanța au un comportament mai dur, sunt grăbiți în trafic, unii sunt agresivi.
      Este foarte bine să ne mutăm în Vestul țării unde viața este mai bună, locuitorii mai bogați.

    • Centrul si vestul tarii = ruinele imperiului in plin proces de balcanizare.
      Estul = Dzeu cu mila.

    • Nici nu au avut variante de vot. Vroiai sa îl voteze pe stelian Ion avocatul lui mazăre?
      Cică prin Constanța se știe ce rătăcit de om este Ion.
      Stelian Ion e mediocru.

    • Are și el dreptate, e pensionar special și a venit la părimărie pentru odihnă, nu să rezolve problemele altora. De abia așteaptă să termine programul și s-o taie acasă la Eforie. Mai intrebați oameni din primărie, nu iese cu zilele din birou. Dă-i dracu pe bătrîni sau pe cei cu papornițele veniți de la piață, să meargă pe jos ca să fie Constanța rujată, deși are chiloții murdari.

  2. Stati linistiti dragi comstănțeni. Sau stați neliniștiți, în funcție de cum vedeți lucrurile. Nici pietonalul din Cluj nu mai e pietonal 100%. Defapt poate cu indulgenta un 80% catre 70%. Haide, un 60% curat. Ca de altfel orice alt element de propagandă de-a lui Boc. Cum ar fi de ecsemplu: o rivalitate cu PSD. Eh, aici stă mai bime decât la pietonal. Aș îndrăzni un 30% rivalitate. Iar perioada ce urmează va da cu acest 30% de pământ. Îl va îngropa într-un mare mozol. Mozol pe spatele celor ce cred că în Cluj pietonalul e pietonal, respectul pentru cetățean e respect pentru cerățean, o autorizație de construcție e o autorizație de construcție și alte naivități din astea. Sănătate să fie !

    • Colmne, ce traznet incerci sa comunici acolo? ca e o conspiratie a pietonalului, ca de fapt umbla masini pe ascuns pe pietonal? ce inseamna procentele alea ce iti curg printre degete? sanatate multa!

  3. Despe Mazăre ce mai știți? Constănțenii sunt obișnuiți cu politica Mazăre.

    • @ Rottendame
      Trebuie intrebat Stelică Garsonieră !
      Va raspunde la boxă !

    • Că peneleu văd că se iubește cu pesedeu. Nu cu Stelica. Ciocul mic, trolilor!!

    • eu cred ca trebuie intrebat dragnea ca erau prieteni buni. cu stelica nu exista decat in capul vostru legaturile alea. ala cu 1 neuron.

  4. Constanța e toată numai o spartura beznă și fără un metru de spațiu verde. Amiralul Izmana e tot din echipa castigatoare

    • Ce pretenții poți avea de la un fost politruc, acum pensionar special venit la primărie pentru odihnă?

  5. e foarte de cacao peste tot in țară, unii fac marketing mai bun la oraș decât alții, dar mizeria si lipsa educației cinstite sugruma treptat și sigur țara, pe lângă virusurile furtului de ban public și poluării nesimțite prin arderea gunoaielor

    • Cred că este cea mai echilibrată opinie, pe acest subiect, citindu-le pe celelalte.
      Cu stimă,

  6. daca ichizi zona pietonala si vor oamenii din oras sa se plimbe unde sa lase masinile?
    in parcare la primarie?
    s-au facem coada cu taxiurile la lupoaica.
    si parcarea de la poarta 1 s-a inchs jumatate.
    nici turistii nu mai au unde sa parcheze.
    halal primar

    • Parcari subterane. Nu stiu ce face si ce nu face actualul primar prin Constanta dar orasul arata mai jalnic decat Bucurestiul acum vreo 2 ani cand am fost ultima data. O mizerie de centru in care masinile se urca peste tine, in care nu lasa nici 50 cm pe trotuar. Eu asa ceva n-am mai intalnit nicaieri in Romania. Eu interziceam orice parcare pe trotuare, reglementam la maxim tot ce inseamna parcari in tot orasul. N-ai loc langa casa ? Iti fac parcare la 500 m. Asa e in toata lumea civilizata.

  7. Pe la jumătatea domniei lui Mazăre lumea a început să-l cam înjure. Totuși printre multe tâmpenii ăsta a făcut măcar parcări. Tot ce înseamnă parcări amenajate sau etajate în Constanța au fost facute de el. După care a venit Făgădău. Lumea a inceput să-l înjure mult mai repede. Ăsta a stricat ce a făcut bine Mazăre și nu a îndreptat nimic din ce a făcut rău Mazăre. Acum a venit moș Teacă (Chițac) sau amiralul fără flotă. Asta a început sa fie înjurat imediat. Cât de împotriva constănțenilor să fii încât sa incepi lucrari concomitent pe toate arterele principale ale Constanței? Pe Mazăre il iubeau bătrânii deoarece îi mituia cu ajutoare. Pe Făgădău machidonii. Pe moș Teacă în afară de cercul lui pătrat îl înjură toată lumea.

    • Ei hai, bine ca a inceput. Si in Oradea se lucra in draci intr-o perioada , da probabil mult mai organizat. Dar erau lucrari prin multe locuri si ambuteiaje.

    • Mazăre că primar a început multe parcări, și a consolidat malul portului la poarta 3, voind să facă parcări , dar primarii PNL, au blocat toate proiectele lui Mazăre, ce timpuri., Mai răi că Băsescu, fură tot și dau vina pe cetățeni. Acum de trei zile seara nici apa nu mai dau la robinete , apa calda nici atît.

  8. Mașinile au stricat pavajul sau tirurile folosite pentru diferite evenimente?
    Aceleași tiruri vor avea permis de acces și de acum încolo..

    • Constanța este departe de ceea ce trebuia să fie! Spun asta după aproape 50 de ani de conviețuire acest oraș. Ce poate fi mai rău de atât?… Oricum, chiar daca „peștele (orașul) de la cap se împute”, cred că și noi – cei care mișunăm prin „corp” – ar trebui să ne mai ajustăm câte ceva din mentalitate și comportament.

  9. Domnule primar vă rugăm să introduceți de urgență parcometre. Nu toată lumea poate să plătească cu telefonul. Uitați-vă la țările civilizate și luați exemplu de acolo

  10. Până una alta tu și cu Fagadau ati distrus toate parcarile in Tomis 2 .Noi care locuim in zona nu avem unde să parcam .Ati facut pista de biciclete cu un trafic de 1 ciclist pe ora .Pe Mircea ati facut toate parcarile pe bani .Ati desfintat si parcarile pe str Ion Ratiu .Spor la treaba !

  11. Pe strada Nehoiului, zici ca a trecut armata a 14 a, domnule amiral. Nimeni nu a luat nici-o masura in doi ani!
    Sii, ca un liberal convins, ce mai face sfatuitorul dv. Horia Constantinescu?

  12. Am tratit in Constanta aproape 20 de ani. Orasul e o ruina. Mamaia Nord este o zona unde s-a construit contra naturii, la propriu si la figurat. Constanta a devenit de-a lungul timpului un oras neprietenos cu oamenii. Mall-ul este ca o balega in parc, a distrus un colt frumos din parc. Mamaia este o calamitate cu toate buticutele si hotelasele pe plaja. Cleopatra a dat startul in mutilarea zonei Perla. Nu mai e pic de vegetatie. Nu exista platforma industriala cum este in alte orase cu care vreti sa va comparati. Portul da de muca multor oameni cinstiti si, in aceeasi masura, loc de joaca pentru mafioti. Toate astea vor continua pana veti alege oameni noi si cinstiti. P.S. In iunie 2020 beam o cafea pe terasa la hotel Parc. La 2 mese mai incolo un bunicut cu mustata vorbea tare la telefon (mare fala pe el) cum aranjeaza el alegerile din septembrie 2020 pentru Chitac… Habar nu aveam cine e Chitac. Acum se vede…

  13. Din păcate trebuie sa înțelegem ca progresul nu vine la pachet cu comoditatea și nu face casa bună cu vechile obiceiuri dobândite în timp deoarece atunci nu am mai progresa. Generația care se opune progresului pentru conservarea proastele obiceiuri dobândite trebuie înlăturată de la masa deciziilor. Dacă începem sa aplicam și legea în aceasta tara, progresul nu se va lăsa așteptat.

  14. Desi nu prea o sa ne placa sa ne lasam masinile in parcare cand meegem sa ne plimbam in zona sau cand mergem la restaurantele din zona, o sa ne obisnuim. Din punctul meu de vedere, masura este una foarte buna. In toate marile orase pe care le invidiem, zona veche a orasului este o zona cu acces auto restrictionat. Sper din toata inima sa se restaureze aceasta zona care poate deveni in 10 ani foarte frumoasa si poate, de ce nu, de invidiat.

    • Sunt de acord cu tine, dar prima dată trebuie oferite alternative, respectiv parcări pentru locuitori și turiști, apoi vii cu măsuri de genul ăsta. Fără soluții la problemele astea, lucrurile devin mult mai complicate și populația mult mai indignată.

  15. Hai să vă „esplic” :
    Pe vremea lui: Făgădău am fost în audiență la viceprimarul de la străzi și parcări . Mi-a zis că „așa ne cere Europa”, orașe cu aer curat și pietoni mulți, dar lumea nu vrea să renunțe la mașini și atunci le facem și noi parcările cât mai anevoioase că să renunțe la mașini .
    Parcările ălea speciale cu telefonul sunt făcute anume ca să aibe de lucru poliția locală; nici nu poți citi instrucțiunile (puse prea sus), parcarea laterală e foarte dificilă (între două mașini deja parcate) iar numărul total de mașini parcate e mai mic decât la parcarea oblică.
    Totul e prefect logic, aleșii noștri nu au plăcerea de a gândi și din cauza asta ei urăsc lumea ; marea realizare a vieții lor este să fie aleși , nu facă ceva concret după alegeri; ei reprezintă prostia poporului român, nu inteligență lui !

  16. Cei care locuiesc in Peninsula au voie sa parcheze langa casa doar o masina, restul au de mers in jur de 1 km de la locul parcarii si pana acasa, sau pot lasa masina in cartierul vecin pentru ca locurile de parcare cu plata sunt putine si departe de locuinte.
    Unul sau doi membrii ai familiei trebuie sa indure frig, ploaie, bagaje sau, sa care copii in brate de la masina parcata la 1 km si pana acasa. Asta e cel mai inuman si mai rau primar.

    • Peste tot in lume oameni respecta regului si intodeauna cand doresc mai mult i si schimba resedinta cautand conditii mai bune. Domeniul public este la dispozitia tuturor contribuabilor si se foloseste respectandu se reguli. In fata casei este domeniu public nu este o extensie a propietatii private.

    • Vai-vai, trebuie sa indure frig, ploaie…
      Daca au copii de luat, sa lase masina pentru copii linga casa.

  17. Asa localnici asa primar. Si pana la urma asa oras.

  18. Stați liniștiți că la Cluj nu e mai bine decât la Constanța.Nu puneți botul la vrăjeală😂

  19. Penalii vin la restaurante cu masina, chiar si la 2 km de barierele din capete. Mi-a zis lumea ca pietonal, ca miau, vino sa vezi malul Senei, dar mi s-a parut mai periculos decat pe strazile obisnuite.

  20. Actualul primar face tot posibilul sa ne fie dor de fasole, fostul primar!
    A distrus orasul iar politica lui este de o maxima jena! Lumea a fugit dupa fenta, din pacate! El atieca n-o sa mai fie ales siisi bate joc de oameni! Cel mai bine ar fi sa fie suspendat!

  21. Persoanele cu deziabilitati, nu contează PAPAI ??? cum ajung și pietoneaza aceasta zona sau numai tu poți să pătrunzi auto în această zonă. Măcar MAZARE ciordeala, dar mai făcea și lucruri utile ce se mai.vedeau prin oraș și.Mamaia.Acum vati.aliat și cu PSD ca să perfectate metodele de ciordeala. Sa te tratezi cu nămol.de la Techirghiol ca să.te obisnuiesti să trăiești.ca pastirnacul

  22. Dl.Primar să meargă să viziteze și Cartierul Compozitorilor să vadă realitatea,străzi neterminate fără trotuare,locuri de joaca pentru copii inexistente cu toate că sunt posibilități să înființeze aceste locuri

  23. E un incapabiĺ de primar !…Asta confunda vapotul cu orasul !. Macar de diriguia un vapor ca si comandant avea ce sa arate populatiei constantene ,rau î- mi pare ca l-am votat .De multe ori titlurile de mari caimacani pacalesc prostimea in care ma vad si eu !.