G4Media.ro

Primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, susține că DNA i-a clasat un…

Primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, susține că DNA i-a clasat un dosar de corupție deschis în 2013: ”Mi-am susținut nevinovăța, acum o confirmă și ei/ Voi candida pentru un nou mandat”

Cătălin Cherecheș susține că DNA i-a confirmat  nevinovăția la capătul a ”șase ani de tortură” în care a fost acuzat, printre altele, de abuz în serviciu  și luare de mită.

”Mi-am susţinut nevinovăţia, acum o confirmă şi ei: DNA a închis dosarul în care sunt cercetat de 6 ani. (…) Am fost acuzat de următoarele fapte, pentru care, prin ordonanţă de clasare, emisă de către procuror în ziua de 16 iulie 2019, respectivele fapte, cum ar fi abuz în serviciu, luare de mită în formă continuată, efectuarea de operaţiuni financiare, acte de comerţ incompatibile cu funcţia, instigare la abuz în serviciu, respectiv trafic de influenţă, au fost clasate. Pot să vin astăzi în faţa dumneavoastră şi să vă spun că, după mai bine de 6 ani de tortură, ca să spun aşa, prin care s-a analizat toată activitatea mea din primărie, din perioada 2011-2013, dar şi activitatea ulterioară, am ajuns acum să constat că procurorii, Direcţia Naţională Anticorupţie, neavând probe, au constatat nevinovăţia mea în aceste speţe, respectiv în aceste dosare şi cu privire la aceste acuzaţii”, a scris, pe Facebook, Cătălin Cherecheş.

Primarul din Baia Mare susține că decizia de clasare va influența și modul în care va decurge judecarea celorlalte două dosare care i-au fost instrumentate de către procurorii anticorupție.

”Bineînţeles că aceste clasări, respectiv anularea acestor acuzaţii, are şi un efect asupra celor două dosare care se află pe rolul instanţelor, care au legatură cu aceste cazuri, cu aceste acuzaţii şi, bineînţeles, din septembrie, atunci când vom intra în dezbaterea acestor dosare, lucrurile şi acolo vor avea un alt deznodământ”, a afirmat Cherecheș.

Acesta a anunțat că va candida din nou pentru primărie la alegerile din 2020. ”Multă lume mă întreabă ce voi face în viitor, dacă merg mai departe: da, mergem mai departe. Voi candida și voi duce mai departe proiectele municipiului Baia Mare, proiectele mele pe care mi le-am asumat în fața băimărenilor și pe care le voi continua și în perioada 2020-2024”, a conchis  Cherecheș.

Foto: Cătălin Cherecheș (Facebook/ Cătălin Cherecheș)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

11 comentarii

  1. Asta spune multe despre noi romanii, suntem cumva un popor de hoti?
    Aparent da, atita timp cit suntem ingaduitori cu ei, hotii care fura sute de milioane din banii de spitale si drumuri.
    De aici si zeci de mii de morti premature ..

  2. DNA este de partea infractorilor! Daca nu aveau probe, clasau dosarul rapid, nu dupa 6 ani. Asta este adevaratul DNA, o institutie care scapa infractorii pe banda prin clasarea dosarelor. Lasati miturile ca DNA lupta impotriva coruptiei: doar se preface!

  3. Daca atata pot cei din baia mare sa l mai puna odata!

    • Boul ăla e văzut ca un „băiat simțit” prin baia mare….cred că o să fie reales…

  4. Acest individ, ca si altii (cum ar fi de ex. Oprea), au scapat de acuzatii nu pentru ca sunt nevinovati, ci pentru ca tovarasii lor psd & alde din parlament au dezincriminat faptele / modificat incadrarea (sau alte tertipuri). Cum ar fi abuzul in serviciu pe care-l citeaza acest „cinstit”. Noile legi ale INjustitiei ii scapa pe multi dintre acesti ticalosi. Dar pana la „nevinovat” e cale lunga… Chiar isi inchipuie cineva ca Udrea, Chereches, Oprea, Ghita etc., etc., daca nu-s dupa gratii, sunt nevinovati ??!!

  5. este un efect al deciziilor CCR / legilor pro-hotie PSD+ALDE+UDMR?
    va rugam sa ne lamuriti contextul clasarii, pentru noi populimea necunoscatoare de legi si chestii de justitie

  6. Hehe. Iată efectul benefic al cioclopedirii sistemului juridic. Este ca și cum ai schimba un set de ciururi/site. Cu cât ochiul este mai mare, cu atât mai puține agregate va reține. Restul ”trece” prin sită. Mă întreb, dacă nu ar trebui să ne neliniștească faptul că cel ce a meșterit la legi este Florin – fuck off – Iordache, protector și binefăcător al afacerilor oltenești și mai prospere decât în Baia Mare.

  7. Asta cu clasarea dosarului o fi cea mai mare realizare a lui in calitate de primar.
    Parca si vad afișul lui electoral :
    Din două dosare unul mi-a fost clasat.
    VOTATI-MĂ!