G4Media.ro

Primarul din Brezoi, şeful serviciului contabilitate şi trei administratori ai unor societăţi…

sursa foto montaj: DNA/EPPO

Primarul din Brezoi, şeful serviciului contabilitate şi trei administratori ai unor societăţi comerciale au fost trimişi în judecată pentru corupţie. Acuzaţiile vizează obţinerea ilegală de fonduri, abuz în serviciu şi spălare de bani

Primarul localităţii vâlcene Brezoi, şeful serviciului contabilitate şi trei administratori ai unor societăţi comerciale au fost trimişi în judecată, în stare de libertate, pentru infracţiuni de corupţie. Potrivit anchetatorilor, acuzaţiile vizează obţinerea ilegală de fonduri, abuz în serviciu, angajare a cheltuielilor din bugete peste limita creditelor bugetare aprobate şi spălare de bani, informează DGA. Potrivit sursei citate, sumele aceştia ar fi obţinut ilegal de la bugetul de stat aproape 600.000 de lei. În plus, prin plăţi nelegale, bugetul oraşului Brezoi a fost păgubit cu peste 859.000 lei, transmite News.ro.

Ofiţerii de poliţie judiciară ai Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Vâlcea au finalizat cercetările, efectuate la delegarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, într-un dosar penal în care, la data de 18 decembrie 2024, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a cinci inculpaţi.

Astfel, primarul oraşului Brezoi, judeţul Vâlcea şi şeful serviciului contabilitate al Primăriei sunt acuzaţi de obţinere ilegală de fonduri în formă continuată, abuz în serviciu, angajare a cheltuielilor din bugete peste limita creditelor bugetare aprobate şi spălarea  banilor în formă continuată, un administrator este acuzat de complicitate la obţinere ilegală de fonduri în formă continuată, altul de complicitate la abuz în serviciu şi cel de-al treilea administrator de complicitate la abuz în serviciu şi spălarea banilor, ambele în formă continuată.

În rechizitoriul procurorilor se arată că există probe din care rezultă că primarul oraşului Brezoi,în calitate de ordonator de credite, şi şeful serviciului Contabilitate la Primăria Brezoi, au întocmit, încălcând legislaţia, în scopul obţinerii fără drept de la bugetul de stat a unor sume defalcate din TVA, în luna octombrie 2018, cererile pentru solicitarea de sume defalcate din TVA. Acest lucru a fost făcut cu ajutorul altui inculpat, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, pretinsă a fi furnizor de bunuri, servicii şi lucrări al oraşului Brezoi, precizează DGA.

„Cererile respective le-au folosit şi prezentat la A.J.F.P. Vâlcea, împreună cu mai multe documente şi date false ce atestau în mod nereal calitatea de furnizor către oraşul Brezoi a societăţii comerciale administrate de alt inculpat, precum şi existenţa unor obligaţii de plată ale oraşului Brezoi către această societate comercială, cu consecinţa obţinerii în mod nelegal de la bugetul de stat a sumei de 590.350 lei, în baza a două decizii ale A.J.F.P. Vâlcea, corelativ cu stingerea obligaţiilor de plată restante către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale ale societăţii comerciale”, notează DGA.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2015-2020, primarul şi şeful Serviciului Contabilitate, încălcându-şi atribuţiile de serviciu şi cu complicitatea reprezentanţilor legali ai mai multor societăţi comerciale, au efectuat, în derularea unor contracte de achiziţie publică, mai multe plăţi nelegale, nedatorate, fără bază legală şi fără a avea legătură cu activitatea Primăriei oraşului Brezoi, în favoarea a patru societăţi comerciale, obţinând un folos necuvenit acestor societăţi de aceeaşi valoare şi cauzând o pagubă oraşului Brezoi de 859.367 lei.

„În perioada noiembrie 2015-iulie 2021, inculpaţii primar al Oraşului Brezoi şi şef serviciu contabilitate, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu, au efectuat 67 plăţi nelegale, nedatorate, cu titlu de „drepturi salariale” în valoare totală de 213.056 lei către fiul unuia dintre inculpaţi, care nu este şi nici nu a fost angajat al Primăriei oraşului Brezoi, fără a avea la bază un temei legal, în baza căruia să poată realiza aceste plăţi, cu activitatea instituţiei primăriei, cauzând o pagubă oraşului Brezoi şi, totodată, obţinând un folos necuvenit fiului inculpatului de aceeaşi valoare, respectiv 213.056 lei. În luna august 2019, după ce unul dintre inculpaţi, administrator de societate comercială, a obţinut foloase necuvenite, suma de 600.671,59 lei a fost introdusă de către acesta într-un circuit financiar de spălare a banilor proveniţi din infracţiuni, fiind transferată nejustificat prin intermediul utilizării abuzive a instrumentelor şi circuitelor financiare, precum şi prin utilizarea de acte false, prin conturile societăţilor comerciale administrate de inculpat şi prin contul UAT oraşul Brezoi, astfel că inculpaţii primar al oraşului Brezoi şi şef serviciu contabilitate, cunoscând că cel puţin o parte din aceşti bani provin din infracţiunile comise au acceptat să participe la acest circuit fraudulos cu implicarea UAT oraşul Brezoi”, infomrează DGA.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.