Primarul din Istanbul denunță „hărțuirea judiciară”
Ekrem Imamoglu, primarul Istanbulului și figură de marcă a opoziției turceşti, a denunțat „hărțuirea” lui de către sistemul de justiție, când a părăsit un tribunal din Istanbul unde fusese citat, potrivit Rador Radio România. „Ne confruntăm cu hărțuirea judiciară la cel mai înalt nivel la Istanbul, dar nu renunțăm și nu ne vom da bătuți. Vom continua să luptăm împotriva nedreptății”, a spus Imamoglu, cocoțat pe acoperișul unui autobuz în fața celor câteva mii oamenii veniţi să-l sprijine.
Primarul Istanbulului, o figură a Partidului Popular Republican (CHP, social-democrat), principalul partid de opoziție turcă, este considerat principalul rival al președintelui Recep Tayyip Erdogan alături de primarul CHP din Ankara, Mansur Yavas.
Domnul Yavas, care a venit vineri la Istanbul, a spus că guvernul vrea „să transforme Turcia într-o închisoare în aer liber”.
Domnul Imamoglu, care face obiectul mai multor investigații, a fost chemat să depună mărturie în fața unui procuror pentru criticile aduse procurorului general al Istanbulului și a unui expert desemnat în mai multe anchete împotriva municipalităților CHP.
Primarul Istanbulului a negat că i-a amenințat pe procurorul general și pe expertul juridic și că a încercat să influențeze cursul justiției, aşa cum este acuzat, spunând că și-a folosit pur și simplu libertatea de exprimare, potrivit declarațiilor sale transmise AFP.
„Nu voi ceda în faţa acestor amenințări”, a spus el, denunțând un sistem de justiție care încearcă să-l „intimideze” prin „investigații motivate politic”. Vorbind în faţa unei mulțimi după audierea sa în fața tribunalului din Caglayan, în partea europeană a Istanbulului, Imamoglu a denunțat o „conspirație” împotriva lui.
„Partidul de guvernământ caută să se răzbune prin îndepărtarea lui Imamoglu de pe scena politică. Ei sunt încă în stare de șoc pentru că au pierdut la Istanbul la ultimele două alegeri. Dar asta nu ne va opri”, a declarat pentru AFP Ferdi Demirtas, 48 de ani, un susținător al primarului Istanbulului, în fața tribunalului.
Sursa: AFP / Rador Radio România / Traducerea: Rodezia Costea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.