G4Media.ro

Primarul din Oradea: Ziua oraşului, prilej de a reflecta asupra trecutului, prezentului…

Sursa foto: Facebook Visit Oradea

Primarul din Oradea: Ziua oraşului, prilej de a reflecta asupra trecutului, prezentului şi viitorului / Data de 12 octombrie 1944 marchează eliberarea Oradiei de sub ocupaţia horthystă

Primarul municipiului Oradea, Florin Birta, a declarat sâmbătă, în Piaţa Unirii, că Ziua oraşului, cu dublă semnificaţie istorică, nu este doar pentru a rememora trecutul, ci şi pentru a reflecta asupra prezentului şi viitorului Oradiei, transmite Agerpres.

„Oraşul nostru, cunoscut astăzi pentru dinamismul său, pentru dezvoltarea sa accelerată şi pentru spiritul său de inovaţie, îşi trage forţa din acele acte de curaj şi viziune de la 1918 şi 1944. Aşa cum atunci am avut nevoie de unitate şi hotărâre, şi astăzi, comunitatea orădeană demonstrează că, prin muncă şi colaborare, putem clădi un viitor prosper pentru toţi locuitorii săi”, a spus primarul, în discursul său.

Edilul s-a referit la cele două momente definitorii din istoria Oradiei şi a României, 12 octombrie 1918 şi 12 octombrie 1944, care au schimbat cursul destinului naţional, dar au pus şi bazele oraşului modern Oradea.

În 12 octombrie 1918, în casa lui Aurel Lazăr, s-a semnat Declaraţia de Independenţă a Românilor din Transilvania. Acest document a fost esenţial pentru afirmarea voinţei de autodeterminare a românilor transilvăneni şi a fost un act de curaj politic, care a deschis calea Marii Uniri de la 1 decembrie 1918. Prin acel gest, Oradea a devenit un simbol al luptei pentru unitate naţională, a arătat primarul.

La exact 26 de ani distanţă, data de 12 octombrie 1944 marchează eliberarea Oradiei de sub ocupaţia horthystă. Această eliberare, câştigată prin sacrificii imense, a continuat edilul, deşi venită în contextul dramatic al celui de-Al Doilea Război Mondial, a adus speranţă şi libertate pentru locuitorii săi.

„Aceste două momente istorice ne reamintesc că, indiferent de provocările timpului, Oradea a rămas întotdeauna fidelă valorilor sale de libertate, demnitate şi unitate. Oradea nu este doar un oraş care îşi respectă istoria, ci şi unul care învaţă din lecţiile trecutului pentru a-şi construi un viitor mai bun. Transformările recente ale oraşului, de la infrastructura modernizată până la proiectele de inovaţie urbană şi colaborarea cu comunitatea locală, sunt rezultatul acelei voinţe de unitate şi progres care a început în 1918 şi a fost reafirmată în 1944”, a conchis primarul.

În context, istoricul Gabriel Moisa, managerul Muzeului Ţării Crişurilor din Oradea, a declarat, pentru AGERPRES, că, de fiecare dată, în calitate de simplu cetăţean, orădean şi român, se simte minunat în ziua de 12 octombrie, pentru că această dată reprezintă „un element unificator, care ne ţine împreună, care ne arată că, atunci când dorim, putem face lucruri măreţe”.

Ceremonia militară a continuat cu depunerea de coroane de flori la statuia Regelui Ferdinand I Întregitorul.

Defilarea Detaşamentului de onoare şi a muzicii militare a încheiat festivităţile din Piaţa Unirii, unde a răsunat Imnul Europei.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează