Primarul din Sângeorz Băi care și-a umilit fetița susține că a câștigat un nou mandat și sărbătorește cu artificii și sute de oameni
Primarul din Sângeorz Băi care și-a umilit fetița, Traian Ogâgău, susține că a câștigat un nou mandat și sărbătorește cu artificii și sute de oameni în stradă.
El a transmis live pe Facebook petrecerea pentru câștigarea unui nou mandat, cu muzică, focuri de artificii și sute de susținători.
Organizația locală PNL din Sângeorz Băi a continuat să îl susțină la alegerile locale pe Traian Ogâgău, primarul exclus din PNL după două condamnări în primă instanță și care a fost surprins în timp ce își umilea fetița.
Context. Traian Ogâgău este primarul orașului Sângeorz-Băi și candidat pentru un nou mandat la alegerile din 27 septembrie. El a fost membru PNL, dar a fost exclus în martie, după prima condamnare. Un video în care acesta își umilește fiica minoră, ținând-o la perete, în genunchi, dezbrăcată și cu mâinile ridicate, a fost dat publicității săptămâna trecută. El e susținut însă de organizația locală PNL, care nu arre candidat propriu la primărie.
El are deja două condamnări la activ, ambele în primă instanță, în urma cărora a fost exclus din PNL în martie 2020. Prima sentință a venit în februarie 2020, când Judecătoria Năsăud l-a condamnat la un an de închisoare pentru favorizarea unor persoane. Magistrații i-au interzis și dreptul de a fi ales timp de trei ani. El e acuzat de procurori că, în calitate de primar al orașului Sângeorz-Băi, i-a închiriat ilegal tatălui său un teren al Primăriei pe o sumă derizorie. A doua condamnare a venit în luna iulie 2020, când Judecătoria Năsăud a pronunțat în primă instanța o sentință de un an de închisoare cu suspendare. Ogâgău a refuzat să fie testat pentru a i se determina alcoolemia în timpul unui control în trafic chiar în orașul pe care îl conduce ca primar.
Sursa foto: captură video
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii