Primarul din Sibiu Astrid Fodor cere clarificarea concediilor medicale fictive la şoferii societăţii de transport în comun
Şoferii societăţii de transport în comun din municipiul Sibiu, Tursib, vor putea avea salariile majorate peste trei luni, când se estimează că productivitatea muncii va creşte, timp în care, primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor, i-a cerut directorului general al societăţii să clarifice situaţia acelor şoferi care îşi iau concedii medicale fictive, pentru a putea lucra în alte părţi, la stat sau la privat, transmite Agerpres.
„Problema salarizării porneşte de la concediile medicale, pe care şi le iau şoferii pentru a li se plăti orele suplimentare. Aceasta este realitatea. (…) Ca să puteţi majora salariile, trebuie să vă încadraţi în indicele de productivitate, că altfel nu este legal să majoraţi salariile. Aceste concedii medicale care se iau, nu vorbesc de persoanele care sunt bolnave, dar nu vreau să dau exemplele pe care mi le-aţi dat mie, unde se angajează şi ce fac pe perioada concediului medical. Îşi iau concediu medical şi lucrează în altă parte. Pe de altă parte, m-aţi informat că juriştii dumneavoastră spun că un concediu medical nu poate fi contestat. Eu nu cred că e normal ca un angajat să aibă concediu medical de la o societate comercială şi să poată lucra la altă societate comercială, o săptămână, zece zile, unde găseşte loc de muncă, din păcate chiar şi la instituţii publice. Problemele acestea trebuie clarificate şi discutate deschis, că tot băgăm gunoiul sub preş”, a declarat primarul Astrid Fodor, joi, în timpul şedinţei Consiliului Local.
Directorul general al Tursib, Ioan Rus, a precizat tot joi, în timpul şedinţei Consiliului Local Sibiu, că societatea mai are nevoie de 23 de şoferi şi se încearcă angajarea lor din ţări din afara UE.
„În momentul acesta avem un deficit de doar 23 de şoferi. S-au mai făcut angajări între timp, chiar şi din alte zone ale ţării. Ţinem neapărat să mărim salariile pentru că acesta este un argument foarte important (…) Am semnat şi trei contracte cu trei firme diferite şi pentru personal non-UE, adică noi căutăm şoferi şi din alte ţări. Suntem în perioada de primire de CV-uri”, a explicat directorul Ioan Rus.
Transportul în comun în municipiul Sibiu este asigurat doar de către societatea Tursib. Acţionarul unic al societăţii este municipalitatea Sibiu. AGERPRES / (A – autor: Isabela Paulescu, editor: Marius Frăţilă)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank