Primarul din Sinaia, Vlad Oprea, despre acuzațiile că și-a cumpărat un castel în Franța: În spatele investigației Recorder este un grup de interese condus de Dan Radu Rușanu/ Vrea un PUZ pentru a începe o construcție imensă în zona telegondolei din Sinaia / Mama mea, chiar dacă are 83 de ani, lucrează
Primarul liberal din Sinaia Vlad Oprea susține că în spatele investigației Recorder s-ar afla un alt fost liberal, Dan Radu Rușanu, în prezent membru în consiliul de Administrație al BNR, despre care pretinde că ar vrea să obțină un Plan Urbanistic Zonal (PUZ) ”pentru a începe o construcție imensă în zona telegondolei din Sinaia”. Oprea nu a prezentat dovezi în sprijinul acuzațiilor, dar a pretins, într-o intervenție la Euronews, că Rușanu i-ar fi spus că, din cauză nu i s-a aprobat PUZ-ul, va face tot ce va ține de el pentru a obține o majoritate în Consiliul Local. Jurnalistul Ovidiu Vanghele, unul dintre autorii investigației, a reacționat pe Facebook și a calificat acuzațiile primarului drept ”calomnii”.
”Știu ceea ce este în spatele investigației. Este un grup infracțional care are interese acolo, un grup care este condus de domnul Dan Radu Rușanu. Chiar dânsul personal, săptămâna trecută, mi-a spus că el plătește toate aceste acțiuni pentru că are interese de a obține un plan uzbanistic zonal pentru a începe o construcție imensă în zona telegondolului din Sinaia”, a declarat Oprea la Euronews.
O investigație realizată de Recorder și Centrul de Investigații Media, întinsă pe mai multe luni, arată cum primarul din Sinaia ar fi cumpărat, printr-un om de casă, Beniamin Gonț, un castel în localitatea Orthez din Franța, pe care îl renovează. Jurnaliștii au vorbit cu mai multe persoane, vecini, un arhitect și cu primarul din Orthez, care au confirmat că primarul din Sinaia ar fi venit în mai multe rânduri în localitate în legătură cu castelul. Din interviurile jurnaliștilor și răspunsurile celor din Franța rezultă că primarul ar fi adevăratul proprietar.
Primarul Vlad Oprea a admis, în interveția la Euronews, că s-a deplasat în Franța, dar susține că nu-i aparține castelul, despre care a spus că este de fapt ”o ruină”, ci ar fi fost cumpărat de Beniamin Gonz pentru suma de 100 de mii de euro. Întrebat de unde are bani Gonz pentru achizția și restaurarea castelului, care ar putea costa alte doua milioane de euro, Oprea a spus că nu este treaba lui.
”Într-adevăr am fost acolo pentru că vreau să-l ajut cu experiența pe care o am. Toată lumea știe foarte bine că în tot ceea ce s-a construit în Sinaia, în zona publică, întotdeauna m-am implicat, eu fiind și inginer constructor. De aceea tot ceea ce înseamnă proiecte de investiții m-a implicat direct în ele. Nu vă ascund faptul că sunt și mulți investitori în Sinaia care în momentul în care vor să dezvolte un proiect sau vor să modernizeze ceva, apelează la mine și pur și simplu le dau sfaturi, ceea ce trebuie să facă acolo”, a declarat primarul din Sinaia la Euronews.
Investigația Recorder mai arată cum primarul Oprea și-ar fi construit o vilă de 1000 de metri patrați în inima orașului, și-ar fi construit un drum privat de acceas iar lucrările ar fi fost executate de o firmă a primăriei. Primarul din Sinaia susține că vila nu-i aparție, ci aparține unei firme a familei sale. Totusi, investigația Recorder, întinsă pe mai multe luni, arată cum primarul Oprea împreună cu Beniamin Gonz ar fi supraveghat direct lucrările iar după finalizarea acestora, primarul a fost filmat intrând în vilă.
”La casa respectivă, într-adevăr, au lucrat angajați ai unei companii care aparține Consiliul Local și încurajez pe orice cetățean, orice firmă din Sinaia să apeleze la firmele aparținând Consiliul Local, pentru că am avut firma Privacons a mamei mele, a făcut un contract cu firma Sinaia Forever, care este o firmă aparținând Consiliul Local și a plătit lucrările pe care le-au făcut cei de acolo. Încurajez pe oricine care este în Sinaia să lucreze cu cele două companii publice, cu cu transportul bani Sinaia și cu Sinaia Forever SRL, pentru că banii se reîntorc înapoi în comunitate și cred că este ceva normal și voi face și de acum încolo”, a declarat primarul din Sinaia.
Întrebat dacă nu vede un conflict de intrese în faptul că angajați din subordinea sa au lucrat la o vilă a familiei sale, Oprea a declarat: ”Nu-l văd pentru că s-au plătit acele lucrări, n-a lucrat nimeni gratis”.
În legătură cu afacerile familiei sale, Oprea susține că tatăl său a înființat încă din anii 90 printre primele firme de construcții din Prahova, Privacons SRL Sinaia, care funcționează și azi, afacerile fiind conduse de mama sa în vârstă de 83 de ani.
”Am avut și 300 de angajați și am avut numeroase lucrări de-a lungul timpului. Pe de altă parte, în afară de această afacere, familia mea are și o benzinărie, are și un hotel. Toate aceste investiții au fost făcute înainte ca eu să ajung primar. Mama mea, care nu este, cum s-a spus acolo, că este o femeie bătrână, care este o interfață a nu știu ce afacere. Mama mea, chiar dacă are 83 de ani, lucrează, merge zi de zi la servici și ține contabilitatea și ține tot ceea ce înseamnă activitatea financiară a celor două firme pe care le avem. Este dreptul fiecărui om să aibă să facă afaceri, dacă poate să o facă”, a declarat Oprea la Euronews.
Investigația Recorder susține că primarul liberal din Sinaia, Vlad Oprea, îi construiește o vilă în Sinaia fostului ministru de interne, Lucian Bode, pe un teren cumpărat de actualul secretar general al PNL de la sora primarului. Potrivit sursei citate, terenul a fost cumpărat de Lucian Bode la un preț subevaluat. Lângă vila lui Bode, Recorder susține că primarul Vlad Oprea își construiește o vilă geamănă, cu aceeași firmă de construcții patronată de Beniamin Gonț, prezentat de Recorder.ro drept omul de casă al primarului din Sinaia.
Întrebat cum a ajuns să fie vecin cu Lucian Bode, Oprea a răspuns: ”Adică este ceva ilegal că sunt vecini cu domnul Lucian Bode. Am cumpărat amândoi un teren, dintr-un teren de 1.000 mp, terenuri de câte 500 într-o zonă mărginașă, spre ieșire din Sinaia, aproape de pădure, în cartierul Cumpătul. Ei au vă clasă de 100m² iar eu fac alta de 100m²”.
Potrivit datelor financiare extrase de Recorder despre firma Regal WGB Aianis pe anul 2022, care construiește cele două vile, firma raporta o cifră de afaceri de 2500 de lei, avea zero angajați. Patron și administrator: Beniamin Gonț, omul de casă al primarului. Conform Termene.ro, firma era considerată ca având risc mare de insolvență.
Istoricul terenului arată cum bunul imobiliar de 500 de mp a tercut de la soții Anca și Remus David – sora și cumnatul primarului – la Lucian Bode și soția sa, Karina. Ideea că Bode își face o vilă geamănă cu a primarului printr-un proiect de arhitectură comun, pe un șantier comun, cu un constructor comun, fără să știe că a aparținut familiei Oprea și că așa-zisul constructor este un satelit al primarului, este aproape imposibil de crezut, mai ales când între cei doi există o relație atât de strânsă, mai notează Recorder.
Vezi mai jos integral intervenția primarului PNL din Sinaia, Vlad Oprea
Vezi mai jos integral investigația realizată de Recorder și Centrul de Investigații Media
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
27 comentarii