G4Media.ro

Primarul din Târgu Mureş propune anchetă socială pentru cuplurile care vor să…

Primarul din Târgu Mureş propune anchetă socială pentru cuplurile care vor să aibă copii, ţinând cont inclusiv de o „situaţie financiară acceptabilă” şi „un nivel de educaţie minim stabilit prin lege”

Primarul din Târgu Mureş, Dorin Florea, propune realizarea unei anchete sociale pentru cuplurile care vor să aibă copii, care să ţină cont de dovada unui loc de muncă, a unei locuinţe stabile, o „situaţie financiară acceptabilă”, „un nivel de educaţie minim stabilit prin lege” şi o vârstă minimă. „În România există multe familii defavorizate (nu mă refer la persoane cu dizabilităţi), ci la cei apţi de lucru care nu vor să muncească, la cei care aduc pe lume copii cu un singur scop: să aibă o sursă de venit. Aceste medii generează infracţionalitate crescută, abandon, lipsă de educaţie etc.”, afirmă el, citat de News.ro.

Dorin Florea susţine, într-o postare pe Facebook intitulată „Aducerea pe lume a unui copil ar trebui să fie o mare responsabilitate într-un stat civilizat”, că „lipsa dezbaterilor publice şi a discuţiilor organizate într-un mediu adecvat nasc de cele mai multe ori legi, hotărâri de Guvern şi alte acte normative foarte greu de aplicat, cu urmări de cele mai multe ori ciudate”.

„Aşa se întâmplă şi în cazul legislaţiei privind acordarea indemnizaţiei de creştere a copilului care, după părerea mea, ar trebui abordată altfel. Nimeni nu se poate opune dorinţei de a avea un copil, însă populaţia trebuie conştientizată că responsabilitatea creşterii şi formării unui copil este uriaşă. De mai bine de şase ani, am atras atenţia asupra acestor aspecte, dar se pare că pe nimeni nu interesează. Reiau acest subiect şi propun introducerea obligatorie a unei anchete sociale pentru cuplurile care vor să aducă pe lume copii, anchetă care să ţină cont de următoarele lucruri:

– dovada unui loc de muncă şi a unei locuinţe stabile;

– situaţie financiară acceptabilă;

– un nivel de educaţie minim stabilit prin lege;

– vârsta minimă la care un adult să devină părinte, etc.”, scrie Florea.

El adaugă că, în cazul în care un cuplu care nu îndeplineşte aceste condiţii are totuşi un copil, acesta ar trebui preluat de stat, pentru a avea condiţii corespunzătoare.

„În cazuri excepţionale, în care totuşi un cuplu care nu îndeplineşte condiţiile prezentate mai sus va avea un copil, consider că statul va trebui să preia copilul şi să-i ofere condiţiile corespunzătoare pentru dezvoltare (igienă, educaţie, hrană). În acest caz, indemnizaţia nu ar mai fi acordată părinţilor. Aceştia vor avea însă posobilitatea de a-şi recupera copilul, după ce vor îndeplini condiţiile prevăzute mai sus”, mai susţine Florea.

El consideră că „nu este cazul să ne gândim să creştem demografia ţării cu orice preţ”.

„În România există multe familii defavorizate (nu mă refer la persoane cu dizabilităţi), ci la cei apţi de lucru care nu vor să muncească, la cei care aduc pe lume copii cu un singur scop: să aibă o sursă de venit. Aceste medii generează infracţionalitate crescută, abandon, lipsă de educaţie etc. Sunt absolut convins că după o dezbatere serioasă privind această temă şi conştientizarea celor ce primesc alocaţia ca sursă de venit, s-ar relansa şi programul de contracepţie. Cu toate eforturile Primăriei Târgu Mureş pentru a integra din punct de vedere social aceste persoane, din păcate nu s-a reuşit decât în mică măsură. Iar asta din mai multe cauze, dar cele mai importante sunt cele arătate mai sus”, afirmă Florea.

sursa foto: Facebook

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

39 comentarii

  1. Deci cum ar veni practic, daca statu zice ca nu esti destul de bun sa ai copii, nu o sa ii faci? 1984 by Orwell, dar varianta Romaneasca? Eu zic sa bagam si eutanasia… daca statu nu te vrea, sa zica ca esti incompatibil si sa te … practic… „evacueze”… si sa incepem cu domnu primar… astfel de discutii am mai auzit prin scenarii utopice in filme de groaza… sa intelegem ca doctrina societatii fabiene a venit si in romania? Adica tot gunoiul pt care conservatorii americani au votat cu Trump aproape 100% a fost adus acilishea pe cocioc? Pai parca pentru asta a fost condamnat Hitler… nu? Tampiti si imbecili sunt rromanii…

  2. Ore sunt toate tiglele pe acopris la asta?

    • Pai mergi și ajută tu niște familii defavorizate, să vezi despre ce e vorba și cum cresc copiii ăia. După ce constați că tot ce faci se duce pe alcool și că copiii ăia sunt din start în afara societății, că nu au capacitatea de a face altceva decât să fie în continuare niște asistați, poate-ți pică fisa….

    • @ionas
      evident ca nu.
      @nik
      inainte sa sari in sus cu o mana pe virtute si cu alta pe bici, ia o gura de aer proaspat si mediteaza un pic la cauza primara a acestei situatii, i.e. lipsa educatiei in varii forme (care se pare ca a lasat urme si la tine)…

    • @nik: Autoritatile au OBLIGATIA prin lege (272/2004) sa protejeze copilul. Se pot lua diverse masuri preventive si se poate merge pana la decaderea din drepturi a parintilor. Primarul asta practic descrie o situatie de care el insusi este responsabil, fiind primar de 20 de ani in Targu Mures.

  3. In UK sa iei alocatie pt copii trebuie sa dovedesti ca cel putin un parinte munceste…sa dovedesti cu acte unde stai…si copilul sa mearga la scoala…cam ce zice primarul…dar multi idioti or s.o dea pe rasism…bla..bla..bla

    • E o incomensurabila diferenta intre dreptul la alocatie si dreptul la viata.
      Acest primar vrea sa isi aroge puterea (discretionar de altfel, caci probabil nici chiar dumnealui nu indeplineste standardul de loc de munca stabil, functia de primar fiind temporara) de a permite sau nu sa se nasca copii. Nu vorbeste de alocatie, ci de aprobarea unei nasteri.
      Aveti grija cu aceste derapaje. Care e diferenta intre aprobarea unei nasteri si aprobarea unei crime (deces) ?

    • @Florin, nu se poate confunda dreptul la nastere cu dreptul la viata

    • @Leonard, amice, esti idiot?

  4. Prosteasca formulare. Nu trebuie sa inventam apa calda avem exemplu de cum se face, cat se poate de democratic si eficient, in Ungaria!

  5. Pt inceput e o propunere binevenita

  6. Nu-l dă nimeni in judecată pe nazistul ăsta?

    • Tu știi ce înseamnă nazist?

    • @MosIonRoata : citat de pe wikipedia:
      omenirea poate fi împărțită pe baza unei ierarhii valorice a raselor și că viața nu reprezintă nimic altceva decât supraviețuirea celor adaptabili
      ….
      întocmai cum animalele se luptă pentru hrană și perpetuare, tot așa și în specia umană cei puternici înlătură sângele (caracterele presupus ereditare) celor slabi

  7. O simpla plangere la politie din partea unui organism si respectivul va avea tot timpul necesar in penitenciar;

    • pentru ce? pentru o parere? nu devenim noi „nazisti” ca nu acceptam parerile altora? chiar daca sunt deraiate? nu acceptam politicieni care ne mint sau vin cu tot felul de aberatii? sau nu acceptam tot felul de „staruri” „becaliene” misogine, proaste ….

    • Cand esti adult, inainte de a „propune” asemenea ineptii, trebuie sa te asuguri ca respecti legea. A gresit, va plati (in fine, ar plati, in orice democratie UE)

      A avea o parere este un lucru, a nerespecta legea, este un altul. Nimeni nu te poate opri sa faci ceea ce doresti (adult fiind) Insa daca gresesti, platesti. Iar daca in plus o faci in mod constient, ai circumstante agravante.

      Asa functioneaza o societate 😉

  8. Cap are, minte nu mai trebuie!

  9. O fi sarbatorit anul nou pe stil vechi si nu s-a „trezit” din euforie!!!
    Din ciclul „inca unul care s-a trezit vorbind”!!!

  10. E de neconceput ca statul român să își abandoneze populația majoritară și să încurajeze un neam care terorizează, jefuiește, violează, și care pe deasupra e abonat la ajutorul social. USRisti habarniști, nu e de mirare că scădeți în sondaje.

    • @Florin
      „populatie majoritara”, „neam care terorizeaza”…? florine, ai mein kampf pe noptiera? relaxeaza-te, baiete, respira adanc si apoi uita-te in oglinda.

    • @Florin, fa-ti o laba, ba baiatule, relaxeaza-te.

  11. Stânga radicala va scheuna îndelung dar adevarul e ca in tari civilizate acești copii ar fi luați imediat de la părinți de către protecția copilului. Știm bine la ce categorie de cetățeni se referă domnul primar : atât mulți rroma și sinti cât și multe familii de romani sadea care stau pe social intr-o sărăcie crunta și din plictiseala aduc pe lume odrasle care nu au nici cea mai mică șansa de a ajunge ceva in viața . In Germania ai o mare problema doar dacă virgula copilul tău lipsește nemotivat de la școala .

    • Ceea ce descrii dumneata si ce propune ipochimenul asta cu toate parghiile de control si deavoltare a orasului in mana, sunt 2 lucruri foarte, foarte diferite.

  12. Au sărit repede ipocriții să -l înjure, dar toți știm că ideile ar ajuta societatea…

    • @Mario
      da, da, ideile astea au mai fost vehiculate, apoi implementate, si chiar au ‘ajutat’ societatea germana a anilor ’30 -‘ 45. inainte sa vorbesti in numele altora („toti stim”!!! ), pune mana pe o carte de istorie, si apoi pe un dictionar.

    • @Mario, societatea ar fi ajutata daca specimene ca tine ar fi castrate chimic.

  13. Probabil inca are Sechele de cand a fost dansul la orfelinat. Si cum va implementa aceasta decizie? Lasand la o parte restul aspectelor. La mine la tara se spune ca le tine lumanarea.

  14. Domnule primar , este o UTOPIE .

    • Nu, este O TAMPENIE.
      Si totusi, nas Florea asta parea om cu scaun la cap. L-a tras curentu’!
      Vrea sa puna jandarmi la … tiganilor sa-i opreasca sa mai faca copii?
      Fa, nene ancheta sociala si preia copiii in ingrjirea statului, daca crezi ca parintii naturali trebuie decazuti din drepturi!
      Apoi investeste in ei, ingrijeste-i, educa-i, fa-i oameni.
      Si astfel, natia va prospera, cu cetateni de nadejde, crescuti in conditii civilizate. Nu-i musai sa le dai alora banii …
      Oricum, Romania este in declin demografic, deci asta ar insemna un castig pentru tara.

  15. problema exista si e reala
    e nevoie clar de o solutie
    dar cum propune omul nu e chiar corect
    solutia e sa fie fortati/indrumati/incurajati sa isi educe copiii, sa ii trimita la scoala, si scoala sa se ocupe de ei!!! si in momentul in care copii nu ajung la scoala, sau nu sunt ingrijiti cum trebuie, statul/scoata/asistenti sociali sa poata opri aceea pensie pentru a fi directionata automat catre copil si nevoile acestuia

    DAR aici trebuie sa avem un stat normal la cap, care sa actioneze pentru oameni nu pentru interesele lor direct, si oameni care sa-si faca datoria si sa fie ajutati de legislatie sa o faca

  16. 1. Nu veti gasi-in cele spuse de primar- nici macar un cuvant care sa se refere la o anume etnie ; 2. Daca nu admiteti ceea ce propune el : o discutie (macar) despre o problema reala si tragica a societatii noastre,inseamna ca nu va pasa cand auziti de „beneficiarii”alocatiilor care ajung sa cerseasca prin cele tari,sa fure,sau sa fie impinsi spre prostitutie de adulti care nu se pot numi oameni,necum parinti ; 3.cum s-a vazut chiar in cazul unor romani traitori in alte state europene,respectivele state au o legislatie si institutii care sa observe daca parintii nu se dovedesc capabili sa asigure copilului afectiune si conditii de educatie si sa actioneze in consecinta -mergand pana la incredintarea minorului unei institutii specializate sau unei alte familii

    • Ba, a spus-o clar si raspicat, ba chiar si insistent repetat, intr-un interviu la radio; moderatoarea tot incerca sa zica …. „aaa adica rromi” dar el o tinea sus si tare cu tigani, ca sa nu existe nicio indoiala.
      E clar ca omul a ajuns la capatul rabdarilor lui dar asta e problema lui. Daca nu mai e in stare sa fie primar pentru toti cetatenii, are si solutia sa se retraga.

  17. Domnule Florea!
    Pana in acest an nu v-am auzit vocea in privinta cresterii demografice ale unei anumite etnii. Oare de ce!? Fiindca pana in acest an, cand ati renuntat (de buna voie sau “dezinteresat”) la a mai candida la postul de primar al municipiului Tg.Mures, ati avut nevoie de voturile din randul etniei pe care ati incercat cu eforturi mari si deosebite “sa o integrati social”. Poate ca o prima solutie ar fi fost sa nu-i mai sustineti cu acele ajutoare sociale sau mici cadouri acordate in campaniile electorale trecute.
    Ati condus acest oras timp de 20 de ani. In cest timp ce ati facut pentru cresterea demografica a orasului?
    0 in ceea ce inseamna adevarate investitii (sper ca realizati si dumneavoastra ca schimbatul bordurilor/ pavajul/ asfaltarea unor strazi, modernizarea unor parculete nu sunt investitii… sunt lucruri de bun simt pentru locuitorii acestui oras. Iar daca nu aveti aceiasi parere va rog treziti-va si uitati-va la judetele din jur). Nivel de trai de toata jena, rezultat tocmai din lipsa investitiilor.
    Sincer domnule Florea, pe ultima suta de metrii mi-as scoate palaria si mi-as face “mea maxima culpa”.

  18. @master yoda si @Ben Dover: Sunteti frati? Sau haliti bani pe la vreun ONG? Ce tot o dati cu rasismul si alte aberatii, ce fumati? Mergeti tata si ajutati-i pe acesti amaratzi de rroma, daca vreti sa convingeti pe cineva. Noi avem parerile noastre. Datorita carora ne-am luat talpasita din tara, si putem sta cu usa descuiata in tara adoptiva (e drept pana la 10 seara, noaptea o incuiem. Dar bicicletele din fata casei sunt tot timpul descuiate). Banuiesc ca voi doi stati intr-o zona ca asta: https://www.google.co.jp/maps/@44.6531622,25.6964845,3a,75y,163.8h,81.34t/data=!3m6!1e1!3m4!1snCRdjrke_MQIPozB_-VkJg!2e0!7i13312!8i6656?hl=en
    Intrebati-i pe oamenii din Racari , Baldana, Ghergani, ce parere au de ideea primarului din Tg. Mures, dupa care spuneti-va parerea, daca vreti sa luati bataie.

  19. I see where this is going ….

  20. Declaratii fasciste, de epurare etnica si totalitare. Stiam ca se da puscarie cu suspendare pentru promovarea ideilor totalitare.

  21. Propunerile primarului sunt de bun simt. Venirea pe lume a unui copil implica responsabilitate. Pentru femeile iresponsabile primarul a gasit o solutie civilizata: copilul sa fie preluat de stat si redat parintilor cand acestia dovedesc ca indeplinesc conditiile minimale pentru cresterea si educarea lui. Nu dorim natalitate ridicata cu orice pret. In caz contrar acesti copii defavorizati lasati parintilor care traiesc de pe urma lor (alocatia copilului) vor deveni o povara sociala: nu vor invata, nu vor munci, caci asa au vazut ca traiesc parintii, nu vor aduce nici o contributie societatii, unii chiar vor crea mari probleme, devenind infractori.