G4Media.ro

Primarul din Videle, despre Ovidiu Grosu, autointitulat ”adevăratul organizator al protestului diasporei”:…

Primarul din Videle, despre Ovidiu Grosu, autointitulat ”adevăratul organizator al protestului diasporei”: Mi s-a părut un om care gândea diferit în raport cu realitatea

Ovidiu Grosu, cetățeanul care s-a autointitulat ”adevăratul organizator al protestului diasporei”, pus sub control judiciar miercuri de DIICOT, este din Videle Teleorman, scrie publicația Liberinteleorman.ro. Despre Grosu, primarul din Videle, Nicolae Bădănoiu, a declarat: ”Mi s-a părut un om care gândea diferit în raport cu realitatea. Nu știu dacă chiar a fost coleg cu doamna Dan, dar e posibil. El e plecat de foarte mult timp din Videle, dar are o relație tensionată cu lumea. A făcut plângeri la toți pe aici.” Antena 3 a mediatizat intens personajul, anunțând pe un ton alarmist că Grosu a amenințat cu ”flăcări și sânge” la protestul din 10 august.

Potrivit sursei citate, locuitorii își amintesc puține lucruri despre el, fiind plecat de mulți ani din oraș în afara țării. Acum, de când, Dăncilă și Daniela Dan au ajuns în fruntea statului, Grosu a simțit imboldul de a ieși în evidență, printr-o poveste cel puțin stranie despre mentorul său din școală, Viorica Dăncilă și despre colega sa de clasă, „Dănușca”. Poveștile sunt puțin credibile, la fel ca și biografia publică de pe contul de Facebook a personajului.

Ovidiu Grosu mai pretinde că ar fi absolvent al unui masterat în Științe Penale și Criminalistică. Informația publicată de Ovidiu Grosu este puțin credibilă, dar se pare că un sâmbure de adevăr ar exista în această privință, fratele respectivului fiind polițist în Videle. De altfel, unul respectabil, despre care nimeni nu are nimic rău de povestit.

Primarul orașului Videle, Nicolae Bădănoiu, a interacționat cu Grosu acum ceva vreme și își amintește că personajul gândea „diferit”: „Îmi amintesc că în urmă cu 4 ani a venit la mine în audiență. A venit cu un proiect. El voia să săpăm pe o suprafață de 80 de hectare vreo 100 de șanțuri care să colecteze apa din precipitații și după, să se cultive acolo legume. I-am spus că nu avem noi o suprafață atât de mare și că fermierii pot să i se adreseze lui dacă doresc așa ceva. Despre protestul de la noi am știut doar de pe Facebook, nu a trimis nicio adresă că va protesta. Mi s-a părut un om care gândea diferit în raport cu realitatea. Nu știu dacă chiar a fost coleg cu doamna Dan, dar e posibil. El e plecat de foarte mult timp din Videle, dar are o relație tensionată cu lumea. A făcut plângeri la toți pe aici. Acum nu știu dacă sunt întemeiate sau nu, dar e un om dificil. A avut un dosar, l-a reclamat și pe judecător după soluție.”

Grosu se află sub control judiciar și, teoretic, nu are voie să părăsească localitatea Videle și nici să folosească rețelele sociale pentru câteva zeci de zile.

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism a anunțat, miercuri, într-un comunicat, că s-a autosesizat în cazul Ovidiu Grosu, un cetățean care s-a autointitulat ”adevăratul organizator al protestului diasporei” și că au început cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de instigare publică. DIICOT mai precizează în comunicat că împotriva lui Grosu a fost luată măsura punerii sub control judiciar.
„Eu vorbesc de o revoluție, nu de un protest. (…) Trag acum un semnal de alarmă, un avertisment către forțele de ordine: oricine va încerca să reprime aceste manifestări, va fi judecat de Tribunalul Penal Internațional, pentru că avem drept inclusiv să ucidem în aceste condiții (…). Dacă jandarmul îmi pune bastonul în gât sau pistolul în cap eu am dreptul să-i iau viața”, declarat Grosu pentru Antena 3.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

9 comentarii

  1. E din Teleorman? Adica de unde este Dracnev si restul de pleava spurcata? Ce chestie… agitatorii comunismului relaoded…

    • Si pe vremea lui Ceasca, cei mai rai erau din Scornicesti si in general din Olt. Nici acum, la aproape 30 de ani de la moartea Dictatorului, nu si-au revenit complet din ”cosmarul” de a nu mai fi din acelasi judet cu…Ctitorul Epocii de Aur…

  2. Un om bolnav promovat neintamplator de latrine ! Astfel latrinarii, raspandacii , cozile de topor, puscariabilii si/sau penalii care evolueaza acolo isi pot justifica discursurile impotriva celor care sunt antipsdalge !!

    • Acest personaj este un mincinos si isi aroga niste titluri si activitati organizate de el.
      Trage intr-una cu religia si cei mai multi ii cinta in struna. Oamenii nu mai gindesc, oricit de disperat ai fi nu poti crede minciunile acestui nebun.

  3. Nu are niciun frate politist…sunt ceva rudenii, dar nici rudele nu vorbesc cu el, e dus cu capul omul, e nebun

  4. Niste criminali din presa s-au folosit de un om bolnav, asa cum facea frecvent DD OTV ! Sanctionata trebuia sa fie televiziunea , ca a exploatat un om bolnav !! De aici se vede premeditarea si colaborarea cu „consultantii”(daca nu chiar comanda) care sunt si latrina 3 ! Oricine- de buna credinta- realiza ca omul e bolnav , chiar si DIICOT !! Nici nu cred ca poate fi pus sub acuzare ci institutionalizat !!

  5. De ce as crede ce spune primarul eu personal îl cred pe acest om as vrea sa fiu alături de asemenea oameni și sigur spune adevărul pt ca este o vorba Pana nu faci foc nu iese fum

    • Draga Eugenia, nu inseamna ca daca faci un foc se si gateste la el. Grosu este intr-adevar bolnav. Traiesc in Australia si de curind, statul Victoria din AU a fost supus la cele mai drastice masuri de pe mapamond. Multi Grosi ca Grosu au inceput sa incite lumea la nesupunere cu aceleasi idea, numai ca aici nu-i Romania, i-a salvation imediat, inclusiv femei gravide si i-a linistit in 10 zile. De la 700 cazuri de Covid pe zi am ajuns la zero in 2 luni. De 20 de zile nu mai avem niciun caz. Vreti Covid, ascultati de Grosu, nu vreti Covid, arestati-l. E foarte simply

  6. Omul trebuie dus la consult psihiatric !