G4Media.ro

Primarul Dominic Fritz anunță că societatea de termoficare Colterm, aflată în insolvenţă,…

Sursă foto: Colterm / Facebook

Primarul Dominic Fritz anunță că societatea de termoficare Colterm, aflată în insolvenţă, a reuşit să cumpere mai mult de jumătate din certificatele de mediu pentru emisiile de carbon necesare

Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a anunţat că, până joi, compania locală de termoficare Colterm, aflată în insolvenţă, a reuşit să cumpere mai mult de jumătate din certificatele de mediu pentru emisiile de carbon necesare, iar până săptămâna viitoare să fie cumpărată şi cealaltă parte, transmite Agerpres.ro.

„Acest lucru a fost posibil pentru că Primăria şi-a plătit la timp toate subvenţiile până acum, în cuantum zilnic de câte un milion de lei, de la începutul anului, respectiv 86 de milioane de lei. Am susţinut tot timpul că dacă Colterm primeşte un preţ real şi de la populaţie şi prin subvenţii de la Primărie, dacă Colterm nu mai este sufocat de datorii istorice, dacă Primăria este un partener de bună-credinţă, care îşi plăteşte subvenţia la timp şi dacă Colterm are un management performant, atunci, chestiunea aceasta trebuie să se rezolve. Toate aceste patru condiţii au fost îndeplinite şi Colterm a reuşit, cu ajutorul Primăriei, să rezolve problema”, a declarat Dominic Fritz.

Totodată, edilul a subliniat că la Colterm mai trebuie rezolvate probleme care ţin de bilanţul energetic şi care arată că există în continuare pierderi datorate reţelei proaste de distribuţie a agentului termic, care chiar au crescut faţă de anii trecuţi, deşi au fost schimbaţi în anul 2022 peste 30 de kilometri de reţea primară.

„Acest lucru ridică unele semne de întrebare. Voi propune Consiliului Local să aprobe astăzi bilanţul energetic, dar mâine, în baza acestui bilanţ, să aprobăm doar o parte a acestor pierderi, în bani, adică exact partea necesară pentru ca Colterm să poată cumpăra restul certificatelor de mediu”, a adăugat Dominic Fritz.

Primarul a explicat că această creştere a pierderilor din reţea s-ar putea explica prin faptul că în trecut ele au fost făcute „din birou” şi au fost acoperite de sumele aferente.

„Acum este important că Colterm a reuşit să cumpere aceste certificate, dar mai departe este important să producă agentul termic mai departe, la preţul agreat, şi aştept ca echipa de la Colterm să şi reuşească acest lucru (…). Important pentru noi, ca primărie, este să găsim acest echilibru între a susţine şi a asigura funcţionarea companiei de termoficare ţinând cont că bugetul local nu este inepuizabil”, a detaliat edilul.

sursa: Agerpres.ro

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...