Primarul George Scripcaru, conferință de presă pe acoperișul teatrului pentru a prezenta festivalul în care a fost schimbat numele spectacolului „Scripcarul pe acoperiș”
Primarul Brașovului, George Scripcaru, a susținut, miercuri, o conferință de presă pe acoperișul Teatrului „Sică Alexandrescu”, pentru a prezenta Festivalul Internațional de Dramaturgie Contemporană, care va avea loc în noiembrie și în care numele spectacolului „Scripcarul pe acoperiș” a fost schimbat în „Violonistul pe acoperiș”.
„Să stiți că nu e prima dată când am fost pe acoperiș, am mai fost aici, când am avut lucrările de reparații ale clădirii Teatrului, inclusiv pentru acoperiș. Am ales acest loc ca să lămuresc interpretarea eronată care s-a dat în momentul în care organizatorii au tradus diferit textul unei piese de teatru consacrate, «Scripcarul pe acoperiș». Până la urmă mă bucur că s-au creat aceste discuții pentru că iată, piesa a fost foarte bine promovată și sper că va fi cu atât mai căutată de public. Primăria Brașov a cofinanțat, și în acest an, Teatrul Sică Alexandrescu pentru organizarea festivalului, biletele sunt la un preț mai mic tocmai datorită susținerii noastre și vă invit pe toți la festival, inclusiv la această piesă. Sper ca sălile să fie pline în fiecare seară și voi promova, de fiecare dată când am ocazia, evenimentele organizate de instituțiile de cultură din Brașov, chiar dacă va trebui să mă urc pe acoperiș“, a declarat primarul George Scripcaru, citat într-un comunicat al Primăriei Brașov.
Festivalul Internațional de Dramaturgie Contemporană este organizat de Teatrul „Sică Alexandrescu” și se va desfășura în perioada 17-23 noiembrie, în sala mare. La festival vor participa șapte teatre din România și Republica Moldova, dintre care patru din București, unul din Chișinău, unul din Oradea și Teatrul „Sică Alexandrescu” din Brașov, cu mențiunea că acesta din urmă nu va participa în concurs.
Organizatorii festivalului au schimbat numele unui spectacol clasic al Teatrului Evreiesc de Stat din București. În original, piesa de teatru se numește ”Fiddler on the roof” și apare pe afișele Teatrului Evreiesc sub numele de ”Scripcarul de pe acoperiș”. În programul anunțat de organizatori, numele spectacolului a fost schimbat în ”Violonistul de pe acoperiș”. Principalul finanțator al Festivalului este Primăria Brașov, condusă de George Scripcaru (detalii aici).
Sursa foto: Primăria Brașov
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii