G4Media.ro

Primarul liberal din Tulcea spune că e nevoit să amâne unele proiecte…

Foto: PNL Tulcea

Primarul liberal din Tulcea spune că e nevoit să amâne unele proiecte de investiție și arată cu degetul spre Guvern, nemulțumit că a primit doar o treime din banii solicitați pentru subvenționarea costurilor la energia termică

Printre primii edili liberali care se declară în mod public nemulțumit de banii obținuți de la Guvern este primarul municipiului Tulcea, Ilie Ștefan. Acesta reclamă că a primit doar o treime din suma solicitată pentru subvnționarea costurilor necesare furnizării energiei termice în sistem centralizat, preconizând, totodată, că va fi nevoit să amâne o serie de proiecte de investiții.

Primăra Tulcea se numără printre cele 25 de administrații locale din ţară care, prin Asociaţia Municipiilor din România, au solicitat luna trecută de la Guvern peste 1,2 miliarde de lei pentru subvenţionarea căldurii furnizate populaţiei. Suma solicitată de Pirmăria Tulcea se ridica la 38 de milioane de lei, însă s-au aprobat doar 12,9 milioane de lei, insuficient pentru acoprirerea prețului de 450 de lei pe gigacalorie, cost cu aproape 41,2% mai mare decât cel plătit până acum.

Primarul Ilie Ștefan spune că îi este greu să creadă că va mai primi alți bani, în ciuda promisiunilor venite de la Guvern, și se arată îngrijorat că va fi nevoit să suspende unele investiții.

„Am primit suma de 12,9 milioane de lei, iar reprezentanţii Guvernului au declarat în mass-media că în prima parte a anului viitor ne vor mai acorda bani pentru subvenţia la căldură. Ne dorim mult acest lucru, dar este greu de crezut că se va întâmpla (…) Suntem nevoiţi să amânăm investiţii necesare. De exemplu, Serviciul de taxe şi impozite nu are un sistem digital conform şi apar probleme în funcţionarea POS-urilor. Sper să nu ajungem să amânăm investiţii mari”, a comentat primarul Ştefan Ilie.

Primăria municipiului Tulcea a anunţat vineri, printr-un comunicat de presă, că preţul de producţie a căldurii, necesară celor aproape 7.000 de apartamente racordate la sistemul centralizat, este de 1.071 de lei, sumă din care populaţia va plăti până la finele anului 450 de lei, restul urmând să fie suportat de autoritatea locală, relatează Agerpres.

Anul viitor, aceleaşi persoane vor plăti 397 de lei pe gigacalorie, datorită faptului că va scădea cota de TVA de la 19% la 5%.

Majorarea preţului căldurii furnizate în sistem centralizat va fi votată de consilierii locali în şedinţa programată săptămâna viitoare şi este explicată prin creşterea tarifelor practicate la gaz, energie electrică, dar şi prin creşterea preţului unui certificat de emisii gaze cu efect de seră.

Foto: PNL Tulcea

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Dle primar, ce-ar fi să răsucești puțin emblema pnl din spate, așa ”doar” cu 180 de grade spre dreapta – că tot pretindeți că sunteți de dreapta – ca să arate mai bine situația și direcția partidului ?

    • Mai bine va ganditi cum sa realizati canalizari in „comuna” Tulcea si sa pietruiti macar strazile decat sa comentati la costum despre situatia geopolitica.

  2. WOW!!!
    Adica, zombiliticul v-a dat teapa!
    Ma gandesc cum l-ati sprijinit sa ajunga la sefia PNL cu #echipacastigatoare iar acum CIUCIU bani de la zombilitic!
    Pai, bine v-a facut, asa ne-ati facut si voi NOUA, Romanilor, sub zombilitica carmuire: bine v-a facut, cum naiba ati avut INCREDERE sa il sustineti pe acest zombilitic mincinos si tepar si penal si arogant si demagog!?
    Bine v-a facut, v-a dat teapa!!!