G4Media.ro

Primarul Londrei ar vrea ca britanicii să îşi poată păstra cetăţenia UE:…

sursa foto: Pixabay.com

Primarul Londrei ar vrea ca britanicii să îşi poată păstra cetăţenia UE: „Numeroşi londonezi au inima frântă de când am părăsit Uniunea Europeană”

Primarul Londrei, Sadiq Khan, a pledat marţi la Bruxelles pentru ca britanicii care vor să îşi păstreze cetăţenia europeană şi drepturile aferente ei să poată face acest lucru, în ciuda Brexit-ului, relatează AFP, preluată de Agerpres.

„Numeroşi londonezi au inima frântă de când am părăsit Uniunea Europeană. Însă avem în continuare sentimentul că facem parte din familia europeană. Suntem europeni”, a explicat primarul laburist, care s-a întâlnit cu mai mulţi oficiali ai UE, printre care şi negociatorul-şef pentru Brexit, Michel Barnier.

„Într-un moment în care Marea Britanie şi UE îşi încep viitoarea fază de negocieri, aş vrea ca ideea unei ‘cetăţenii de asociere’ să fie în centrul discuţiilor”, a explicat el.

Conform unui comunicat al primăriei Londrei, o astfel de cetăţenie le-ar oferi britanicilor care solicită acest lucru posibilitatea „să îşi păstreze o bună parte din drepturile de care au beneficiat până acum în calitate de cetăţeni ai UE şi în special dreptul de a circula şi lucra liber între diferitele state membre”.

„Să fim sinceri: sunt multe de făcut aici în Europa pentru a convinge statele membre. Majoritatea consideră că cetăţenia europeană nu este posibilă decât dacă derivă din cetăţenia naţională”, a reacţionat eurodeputatul Guy Verhofstadt (grupul Renew) după întâlnirea sa cu Khan.

Fostul premier belgian s-a declarat totuşi în favoarea acestei idei, sub condiţia „reciprocităţii”, şi anume ca Marea Britanie să le ofere cetăţenilor din UE aceleaşi drepturi ca cetăţenilor britanici,dacă doresc acest lucru.

Această condiţie pare imposibil de acceptat pentru Marea Britanie, care a părăsit UE în special din cauza opoziţiei faţă de libera circulaţie a persoanelor.

Regatul Unit a ieşit din UE la 1 februarie, dată la care a intrat într-o perioadă de tranziţie în care continuă să aplice regulile europene.

Pe parcursul acestei perioade, care se va încheia la 31 decembrie 2020, Marea Britanie şi UE s-au angajat să ajungă la o înţelegere asupra viitoarei lor relaţii.

Sursa foto: Pixabay.com

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

12 comentarii

  1. Aproape ca am varsat o lacrima! Exact ca atunci cand hotul de Picasso spune – ar vrea sa pastreze tabloul furat fiindca s-a atasat de el! Da de obligatia reciprocitatii nu s-au atasat???

  2. S-a votat in 2016, sunteti o natie de xenofobi prosti.

    Esti ce votezi.

    • Londonezii sunt victime colaterale, rezultatul final, la nivel national, a fost de aprox 52-48%; cei din Londra au fost anti Brexit
      „””Voturile din Londra au fost majoritarea pentru ramanerea in UE;
      Voturile din Nordul Angliei au fost masive pentru iesirea din UE;
      Scotia si Irlanda de Nord isi doresc ramanerea in UE;
      Tara Galilor si-a dorit ca Marea Britanie sa iasa din UE”
      Ghinionul lor, trebuie să se alinieze la restul…

    • Iar tu esti un lacheu care se inchina la Sf. Bruxelles mai ceva ca la sfintele moaste :))

    • Rasialistii, rasialistii! Au votat brexit!!!!

  3. Ii inteleg, dar sa vorbeasca cu ai lor. Ca a lor majoritate se pare ca a vrut altceva. Nu poti sa lasi o gaura in bugetul UE si sa afectezi afaceri, oameni, si sa pastrezi doar beneficiile.

  4. Si cu p**a-n cur si cu sufletul in rai, nu se piate.
    Ati ales, briților. Dar puteti avea oricand cetatenie indiana sau a altor foste colonii.

  5. Londra nu e reprezentativa pentru Marea Britanie și nici măcar pentru Anglia. E un oraș cosmopolit, multicultural și foarte scump. Mulți dintre londonezii aia plângăcios după UE sunt de fapt imigranți din Europa de est. La 100 km (60 mi) de Londra veți avea surpriza sa constatări că uniunea europeană nu e deloc regretata ba chiar sunt persoane care regreta cei 48 de ai „pierduți”.
    În ciuda propagandei proeueopene britanicii nu au fost niciodată cu sufletul în ue. Despărțirea este dureroasă pentru ambele părți, negocierile sunt foarte dure, vezi problema pescuitului in apele britanice. Să nu ne așteptăm că Boris Johnson sa accepte tot ce ii propune Bruxelles.
    Sadiq Khan vorbește de inimi frânte dar se pare că sunt mai multe din astea la Bruxelles.

    • Cum tot acest ilistru politician englez zicea acum vreo doi- trei ani „terorismul este ceva cotidian intr-un oras modern”. Probabil ca el si ai lui, labour ma refer, bineinteles, vor sa facem schimb de experiente intraeuropene, culturale, de genul asta, mai multe.

  6. Cat de jenant poate fi micutul Khan!
    Plange dupa beneficiile ue pe la Bruxelles si vorbeste de inimi frante in londinistanul lui.

  7. Pai pakistanezii, Arabii etc au votat pro brexit, ca sa nu mai vina imigranti din Europa ci din tarile lor. Deci vezi ca nu stii ce vorbesti? Primarul vorbeste asa ca sa fie popular printer Englezii din Londra care in unele sectoare (Burroughs) au votat si 70 la suta remain