Primarul municipiului Orşova (PSD) a fost condamnat cu suspendare / A decontat ordine de deplasare fictive / Nu mai are dreptul de a candida
Primarul municipiului Orşova, Marius Stoica (PSD) a fost condamnat la un an şi nouă luni de închisoare cu suspendare, pentru comiterea infracţiunii de delapidare, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Craiova.
În urma sentinţei, edilul este obligat să renunţe la funcţie şi nu mai are dreptul de a candida, de a fi ales şi nici de a fi angajat într-o funcţie publică.
Stoica a fost condamnat pentru că a decontat ordine de deplasare fictive și a folosit banii pentru a se deplasa cu propriul autoturism.
„Contopeşte pedepsele principale de câte 1 an şi 4 luni închisoare, în pedeapsa cea mai grea – aceea de 1 an şi 4 luni închisoare, la care adaugă sporul de o treime din cealaltă pedeapsă – 5 luni şi 10 zile închisoare – urmând ca inculpatul Stoica Marius Simion să execute pedeapsa rezultantă de 1 an, 9 luni şi 10 zile închisoare. În baza art. 45 al. 3 lit. a C. pen. rap. la art. 67 al. 2 C. pen. şi la art. 66 al. 1 lit. a şi b C. pen., alături de pedeapsa principală rezultantă, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani, ce se va executa în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. b C. pen., respectiv de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere”, se precizează în sentința Curții de Apel Craiova.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii