Primarul Nicolae Robu, către românii care vor intra în ţară în această noapte prin Vama Cenad: Fraţilor, pe repede înainte spre casele dumneavoastră, fără cazări prin hotelurile din Timişoara sau din alte localităţi de pe traseu
Primarul municipiului Timişoara, Nicolae Robu, a făcut un apel către românii care vor intra în ţară, în orele următoare, prin vămile din vestul ţării, dinspre Ungaria, să meargă spre casele lor, fără a se opri în hotelurile sau pensiunile din Timişoara sau din judeţ.
Nicolae Robu a făcut un apel, marţi seară, către autorităţile competente să ţină lucrurile sub control în criza coronavirusului.
”Fac apel la autorităţile competente să ţină lucrurile sub control, pt că de această ţinere sub control depinde dacă noi vom trece uşor sau greu prin această criză!”, a scris Robu pe Facebook.
Primarul din Timişoara a făcut apel şi la cetăţenii care revin în ţară, să respecte cu stricteţe regulile crizei.
”Fac apel la concetăţenii care revin în ţară, indiferent din ce judeţ sunt, de ce etnie au, din ce ţară vin etc., să respecte cu stricteţe regulile crizei, să fie sinceri cu autorităţile şi, dacă nu sunt reţinuţi în carantină sau izolare, să plece rapid spre casele lor, fără a se opri, nici în Timişoara, unde Poliţia Locală este mobilizată de mine la maxim să monitorizeze toate maşinile care intră în oraş, prin patrulare, razii şi, deopotrivă, folosind sutele de camere video cu care oraşul nostru este împânzit -230 sunt doar în intersecţii!-, nici în alte localităţi. Este o datorie elementară, pt nerespectarea căreia sunt convins că se va ajunge la puşcărie, aşa cum de fapt e corect să se întâmple, să purtăm cu toţii de grijă semenilor noştri, să nu facem nimic ce i-ar putea expune la îmbolnăvire!”, a mai scris Robu.
Acesta le-a transmis celor care vor ajunge în ţară, după ce vor tranzita Ungaria, să meargă ”pe repede înainte” spre casele lor.
”Aşadar, stimaţi compatrioţi, fraţilor, repet, indiferent din ce judeţ sunteţi, de ce etnie aveţi, din ce ţară veniţi, etc., fraţilor, pe repede înainte spre casele dv., fără cazări prin hotelurile din Timişoara sau din alte localităţi de pe traseu! Şi, o dată ajunşi în localităţile de baştină -este valabil şi pt timişoreni şi în genere pt timişeni-, să anunţaţi autorităţile pt a intra în programul potrivit, în funcţie de situaţia concretă a fiecăruia dintre dv în parte, astfel încât să nu-i îmbolnăviţi pe cei dragi, la care, sunt convins, că abia aşteptaţi să ajungeţi”, a mai scris Robu.
Edilul a făcut apel şi către timişoreni să fie precauţi şi vigilenţi şi să semnaleze orice situaţii.
”Fac apel la dumneavoastră, stimaţi timişoreni trăitori aici, acasă, în dragul nostru oraş, să fiţi precauţi, să fiţi vigilenţi, să semnalaţi orice situaţii ce vi se par demne de semnalat în context. O atenţie şi o vigilenţă aparte trebuie să aibă proprietarii / administratorii de hoteluri, pensiuni, restaurante etc. NU PRIMIŢI PE ORICINE, doar pt a face ceva încasări, căci procedând aşa, riscaţi să pierdeţi infinit mai mult decât acele încasări şi să vă şi îmbolnăviţi, respectiv să-i îmbolnăviţi pe cei apropiaţi!”, a mai scris Nicolae Robu pe pagina sa de socializare.
Vama Cenad din judeţul Timiş este unul dintre punctele de trecere a frontierei prin care va intra în ţară convoiul de români ce tranzitează în noaptea de marţi spre miercuri Ungaria.
DSP Timiş a anunţat că 9 medici vor asigura triajul epidemiologic în vamă.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii