G4Media.ro

Primarul orașului Sfântu Gheorghe după scandalul de la meciul de fotbal dintre…

Sursa Foto: Facebook

Primarul orașului Sfântu Gheorghe după scandalul de la meciul de fotbal dintre Sepsi OSK și U Craiova 1948: „Nu trebuie să uităm că în vecinătatea noastră se desfășoară un război, așa că statul are datoria de a lua măsuri ferme împotriva unor astfel de manifestări”

Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Árpád, prezent la meciul de duminică seara dintre Sepsi OSK și U Craiova 1948, a catalogat drept incalificabil comportamentul galeriei oaspeților, care a dus la suspendarea partidei în minutul 26, transmite We Radio Sfântu Gheorghe. Edilul a subliniat că statul român are datoria de a lua măsuri ferme împotriva manifestărilor xenofobe, pentru a preveni escaladarea tensiunilor în relația dintre comunități.

„Nu trebuie să uităm că în vecinătatea noastră se desfășoară un război, așa că statul are datoria de a lua măsuri ferme împotriva unor astfel de manifestări, pentru a preveni escaladarea tensiunilor în relația dintre comunități. Cel mai important este să putem trăi împreună în pace și liniște și, în acest scop, astfel de provocatori trebuie excluși din stadioane. Sunt sigur că toți oamenii normali sunt de acord cu acest lucru”, a scris primarul.

Antal Árpád a punctat că „România nu este doar țara etnicilor români, ci și a națiunilor conlocuitoare”, amintind, printre altele, și faptul că mulți dintre sportivii maghiari au adus glorie României.

„Referitor la isteria care s-a creat în urma meciului Sepsi-Craiova, dorim să le spunem prietenilor noștri români următoarele: este important să înțeleagă că România este și țara noastră, nu suntem imigranți economici, trăim pe pământul nostru natal. De altfel, mulți sportivi maghiari au adus glorie României, precum Szabó Kati, Balázs Jolán, Incze Kriszta, Tófalvi Éva, Szőcs Bernadett, Novák Károly Eduárd, Bölöni László, Bodola Gyula, Jenei Imre, Csipler Sándor, Derzsi Ede, Gáll Lajos, Kovács István, Paneth Farkas, Somodi István, Simon László, Stahl Istvánné Jencsik Katalin, Vákár Lajos, etc. Din păcate, acești suporteri cu un comportament incalificabil nu au fost învățați la școală de către profesori, și nici acasă de către părinți, că în această țară nu trăiesc doar români, că România nu este doar țara etnicilor români, ci și a națiunilor conlocuitoare, iar respectul față de minorități este o chestiune de civilizație și de educație”, a scris edilul.

Acesta consideră că provocatorii trebuie excluși de pe stadioane, „pentru a putea trăi împreună în pace și liniște”.

Meciul dintre Sepsi OSK şi U Craiova 1948, din etapa a 23-a a Superligii de fotbal, a fost suspendat definitiv la scorul de 0-0. În minutul 26, arbitrul Andrei Chivulete a trimis cele două echipe la vestiare, iar după o întrerupere de zece minute, jucătorii au revenit pe teren şi jocul a fost inițial reluat. Cu toate acestea, arbitrul a suspendat definitiv meciul după doar câteva zeci de secunde, din cauza scandărilor xenofobe.

Patronul clubului, Diószegi László, a declarat că galeria echipei oltene „a venit cu scandal” pentru a se răzbuna pe conducătorul echipei favorite, Adrian Mititelu.

Oficialii grupării oltene au transmis că nu au organizat deplasarea suporterilor la această partidă, iar  „singura entitate responsabilă pentru respectarea legii şi a regulamentelor în timpul desfăşurării meciului” este Sepsi OSK, întrucât și-a asumat accesul tuturor fanilor pe stadion.

Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal este așteptată să ia o decizie în urma incidentelor din timpul partidei de duminică.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Având în vedere antecedentele acestui primar, s-ar putea crede că afirmația lui e de fapt o amenințare. Poate că i-ar plăcea să vadă niște mujici cu Kalașnikov-uri prin secuime. Că doar Orban și Putin se au ca frații.

  2. Statul de care tu si clica UDMR va bateti joc in fiecare clipa. Ati fost fortati de un proces sa respectati legea placutelor bilingve, Putem umple pagini intregi cu astfel de exemple. Dar acum ceri ajutor de la stat folosind un santaj subliminal.

  3. Noi nu vedem nicio legătură. Poate ne explici matale. Voi ăștia sunteți mai speciali.

  4. Domnule primar,oare statul, adică guvernul României și autoritățile locale nu ar fi trebuit să ia atitudine hotărâtă când o anumită persoană s-a fotografiat lângă o bornă vopsită în culorile drapelului unui stat vecin? Aici, în România. Oare nu ar fi trebuit să ia atitudine când președintele și ministrul de externe ai țării respective au avut la gât un fular cu însemne revanșarde? Că putem spune că asta a fost.