G4Media.ro

Primarul Vergil Chițac, obligat de instanță să convoace ședințele Consiliului Local Constanța…

sursa foto: Captură video

Primarul Vergil Chițac, obligat de instanță să convoace ședințele Consiliului Local Constanța în format fizic/ Decizia nu este definitivă

Primarul Constanței, Vergil Chițac, este obligat să convoace ședințele Consiliului Local Constanța, în format fizic, transmite Info Sud-Est. Decizia Tribunalului Constanța de miercuri nu este definitivă.

  • Felicia Ovanesian, fostul city manager al Constanței, l-a acționat în instanță pe primarul liberal Vergil Chițac, pentru convocarea ședințelor Consiliului Local în format on-line.

Hotărârea Tribunalului Constanța îl obligă pe Vergil Chițac să convoace ședințele Consiliului Local, cu participare online, doar „în situații excepționale, constatate de autoritățile abilitate (…) care fac imposibilă prezența consilierilor locali la locul desfășurării ședințelor consiliului local”.

Primarul Constanței poate ataca hotărârea instanței.

Context

La Constanța, ședințele Consiliului Local se desfășoară în format on-line încă din primul mandat al primarului liberal Vergil Chițac. Acestea s-au desfășurat în acest format, inițial, în contextul pandemiei de COVID-19.

  • Excepția a fost în decembrie 2024, atunci când au fost aleși viceprimarii Constanței, Costin Răsăuțeanu (PSD) și Ionuț Rusu (PNL), deși inițial, Consiliul Local fusese convocat de primarul Vergil Chișac tot în format on-line.

Consilierii locali USR au cerut primarului Vergil Chițac să organizeze ședințele în format fizic, în mandatul trecut.

  • „Nu e vorba de pandemie, e vorba că dă voie Codul Administrativ din 2019 ca ședințele să se întâmple și on-line, atunci nu era pandemia”, răspundea Vergil Chițac în iulie 2023, în momentul în care a fost întrebat de liderul consilierilor locali USR, Florin Cocargeanu de acest subiect.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează