G4Media.ro

Primele ajutoare umanitare trimise de Germania au fost paraşurate în Fâşia Gaza

Photo by Kerolos Salah / AFP

Primele ajutoare umanitare trimise de Germania au fost paraşurate în Fâşia Gaza

Primele ajutoare umanitare furnizate de Germania au fost paraşutate sâmbătă în Fâşia Gaza, după ce un avion al Forţelor aeriene germane le transportase joi în Iordania, relatează DPA, citată de Agerpres.

La operaţiunea de paraşutare a ajutorului umanitar în Fâşia Gaza mai participă SUA şi Franţa.

Ministrul apărării german Boris Pistorius a aprobat miercuri livrarea ajutorului umanitar pentru Fâşia Gaza, ce urma să fie transportat în Iordania cu două avioane C-130 Hercules, fiecare dintre ele cu o capacitate de 18 tone.

Potrivit organizaţiilor umanitare, situaţia civililor din Fâşia Gaza se agravează în fiecare zi, iar ONU a avertizat că este iminentă o criză cauzată de penuria de alimente.

Aproximativ 2,2 milioane de palestinieni trăiesc în enclava situată între Israel şi Egipt. Numeroase ţări au criticat acţiunile armatei israeliene, iar guvernul german i-a cerut Israelului să ia măsuri pentru ameliorarea situaţiei umanitare din Fâşia Gaza.

Războiul dintre Israel şi mişcarea Hamas a izbucnit după atacul terorist efectuat în 7 octombrie de comandouri de teroriști palestinieni în sudul Israelului, când aproximativ 1.200 de persoane au fost ucise. Alte circa 250 de persoane au fost luate ostatice şi duse în Fâşia Gaza.

Armata israeliană a ripostat cu o campanie de bombardamente, urmată de o operaţiune terestră de amploare, împotriva poziţiilor Hamas din Fâşia Gaza.

Conform autorităţilor sanitare din Fâşia Gaza, acţiunile militare israeliene s-au soldat până acum cu peste 31.000 de morţi în rândul palestinienilor.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...