
Primele efecte ale ieșirii lui Klaus Iohannis: Ministrul Cîmpeanu anunță primul set de propuneri de modificare a proiectului legii Educației acceptate din partea principalilor critici – Consorțiul Universitaria / Niciuna nu vizează plagiatele
O serie de articole din propunerile legii Educației vor fi modificate la propunerea Consorțiului Universitaria, anunță într-un comunicat Ministerul Educației. Este vorba despre modificări punctuale solicitate de cele 9 universități, în special în privința finanțării cercetării universitare, a statutului titularilor peste vârsta de pensionare și creșterea finanțării pe anumite domenii de studiu. Reacția ministrului apare după ce Klaus Iohannis a avut ieri un discurs public în care a taxat lipsa „spiritului” proiectului România educată din proiectele legii puse în dezbatere.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Modificarea punctelor cerute de Consorțiul Universitaria vine în contextul în care universitățile din această alianță au fost cele care au criticat proiectele de acte normative chiar după întâlnirea de la Guvern, cu premierul Nicolae Ciucă, spunând că nu susțin actualul proiect de lege, dar că susțin proiectul România educată.
Ministerul Educației și Consorțiul Universitaria au dat astfel un comunicat comun în care scrie că o serie de modificări „pentru îmbunătățirea Proiectului de Lege a învățământului superior au fost agreate cu Ministerul Educației”.
De remarcat că niciuna dintre propunerile Consorțiului Universitaria nu a vizat modificarea articolelor care prevăd desființarea CNADTCU, a amnistierii plagiatorilor sau a numărului fără nicio limitare, dar „nu nelimitat” al mandatelor de rector.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Interesant că se ocupa de educație doi oameni lipsiți de moralitate.
Obiecțiile Consorțiului Universitaria au fost numai de finanțare, adică cum sa-și tragă ei bani mai mulți, atât de la cercetare cât și de la granturi de studiu. În rest nicio vorbă despre tâmpeniile prevăzute în acest proiect. Rușine, rușine, rușine!!! Numai interese mici, la fel cum sunt și acești rectori.
Foarte adevarat, si de aceea foarte foarte trist. Viitorul acestei natii va fi amanetat mai rau decat a facut comunismul.
+1
Bani irosiți! De ce ar vrea cineva să-și bată capul cu învățătura când ar putea, cu doar câțiva neuroni, să devină sportiv, politician sau ” bombardier”? Asta nu înseamnă că toți sportivii, politicieni și bombardierii sunt mai proști decât prevede legea, dar se poate face carieră și fără prea mulți neuroni ( avem câteva exemple consacrate în fotbal și foarte multe în politică) .😀
„Efectul” razelor gamma asupra anemonelor!!
Vax!!!