Primele etape ale implementării acordului dintre Serbia şi Kosovo vor fi analizate marţi la Bruxelles
Discuţiile de marţi la nivel de negociator-şef între Belgrad şi Pristina, ce vor avea loc la Bruxelles, vor aborda primele etape ale punerii în practică a acordului convenit de cele două părţi, a declarat luni Peter Stano, purtător de cuvânt pentru afaceri externe al Comisiei Europene, relatează luni agenția Tanjug, citată de Agerpres.
Stano a subliniat că doar implementarea acordului ar putea ajuta cele două părţi să depăşească impasul actual.
Potrivit reprezentantului executivului comunitar, Serbia şi Kosovo trebuie să creeze condiţiile necesare pentru normalizarea relaţiilor şi reconciliere şi să respecte angajamentele asumate în acest an la Bruxelles şi la Ohrid.
Duminică, secretarul Consiliului de Securitate Naţională sârb, Ivica Dacic, a declarat că situaţia din Kosovo se înrăutăţeşte constant din cauza măsurilor iresponsabile luate de instituţiile provizorii de la Pristina, care sunt principalul generator al tuturor crizelor din Kosovo.
”Acesta este un indicator real al intenţiei clare că ei (Pristina) nu vor pace şi că încearcă să evite angajamentele asumate la Ohrid, printre alte locuri. Primul angajament este formarea unei Uniuni a municipalităţilor sârbe. În această privinţă, aceste este încă un indiciu că întreaga comunitate internaţională trebuie să ia în serios avertismentele noastre şi că, prin arestarea şi persecutarea sârbilor şi încălcarea drepturilor şi a libertăţilor garantate, Pristina generează noi crize pentru a împiedica noi acorduri care ar fi un pas către normalizarea relaţiilor”, a subliniat Dacic.
El a reafirmat că Belgradul va face totul pentru a proteja pacea şi a fi constructiv, deşi provocările venite din partea autorităţilor de la Pristina nu creează o atmosferă propice discuţiilor.
Serbia şi Kosovo au convenit în 2013, sub auspiciile Uniunii Europene, cu privire la aşa-numitul acord de la Bruxelles privind normalizarea relaţiilor, dar amândouă se acuză acum reciproc de încălcarea acestui acord.
În ultimele săptămâni negocierile s-au intensificat, preşedintele sârb Aleksandar Vucic şi premierul kosovar Albin Kurti întâlnindu-se de două ori, la sfârşitul lui februarie la Bruxelles şi la jumătatea lui martie la Ohrid, unde, sub medierea şefului diplomaţiei europene Josep Borrell, Serbia şi Kosovo au convenit să implementeze acordul, deşi nu au semnat deocamdată nimic.
Principala condiţie pusă de preşedintele Vucic este formarea unei Uniuni a municipalităţilor sârbe (ZSO) în nordul Kosovo, stipulată în acordul din 2013.
Belgradul condamnă Priştina pentru că nu permite crearea ZSO, pe care Kosovo, pe de altă parte, o compară cu Republika Srpska din Bosnia-Herţegovina.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank