G4Media.ro

Primele întăriri pentru KFOR au început să sosească în Kosovo, la o…

Sursa Foto: Facebook/ KFOR

Primele întăriri pentru KFOR au început să sosească în Kosovo, la o săptămână după incidentele din nordul regiunii

Întăririle pentru Forţa internaţională de pace din Kosovo (KFOR, aflată sub comandament NATO) au început să sosească luni la destinaţie, după ce în urmă cu o săptămână 30 de militari KFOR au fost răniţi în timpul unor confruntări cu manifestanţi sârbi, transmite Reuters, citată de Agerpres.

”Aproximativ 500 de membri ai Brigăzii de infanterie mecanizată 65 din Turcia vor forma nucleul întăririlor”, a precizat pe Twitter purtătoarea de cuvânt a NATO, Oana Lungescu.

Unsprezece soldaţi italieni şi 19 ungari din KFOR au fost răniţi în urmă cu o săptămână în timpul unor ciocniri cu manifestanţi sârbi care cereau plecarea primarilor de etnie albaneză. În timpul incidentelor au fost răniţi 52 de sârbi.

Numeroşi membri ai comunităţii sârbe, majoritară în patru oraşe din nordul Kosovo, nu recunosc autoritatea Pristinei şi sunt fideli Belgradului. Sârbii au boicotat alegerile municipale din aprilie în aceste localităţi, ceea ce a dus la alegerea de primari de etnie albaneză cu o rată de participare de sub 3,5%.

NATO a decis să desfăşoare suplimentar 700 de militari pentru menţinerea păcii în Kosovo, consolidând astfel contingentul de 3.800 de militari din cadrul KFOR.

”NATO va rămâne vigilentă. Vom fi acolo pentru a garanta un mediu sigur şi de asemenea pentru a reduce tensiunile”, declarase joi, la Oslo, secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...