G4Media.ro

Primele ninsori în zonele înalte ale judeţului Harghita. Drumarii au împrăştiat sare…

Sursa foto: Pixabay

Primele ninsori în zonele înalte ale judeţului Harghita. Drumarii au împrăştiat sare pe DN 15 Topliţa – Borsec

Primele ninsori au căzut, luni dimineaţa, în zonele înalte ale judeţului Harghita, drumarii acţionând cu sare pe DN 15, Topliţa – Borsec, în Pasul Creanga, unde a fost lapoviţă, relatează Agerpres.

Potrivit imaginilor de pe web cam-urile din zonă, prima ninsoare s-a înregistrat în zona Harghita Mădăraş, acolo unde şi temperatura a fost una negativă, de minus 2 grade Celsius, şi se semnalează ceaţă.

„În această dimineaţă, Harghita s-a trezit cu acest peisaj. Dumneavoastră aţi aşteptat deja iarna?”, este mesajul ce însoţeşte o fotografie cu zona acoperită de un strat subţire de zăpadă, care a fost postată pe pagina de Facebook a domeniului schiabil Harghita Mădăraş.

De asemenea, a fulguit şi în staţiunea Harghita Băi, fără să se depună strat de zăpadă, localnicii precizând că în alţi ani primele ninsori cădeau chiar şi în septembrie.

Drumarii harghiteni au împrăştiat trei tone de sare pe DN 15, Topliţa – Borsec, în Pasul Creanga, unde a fost lapoviţă, nefiind înregistrate probleme.

În alte zone ale judeţului Harghita a plouat, iar temperaturile au fost pozitive.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...