Primele probleme semnalate la recensământ: Mii de brașoveni s-au recenzat de două ori: atât la adresa de domiciliu, cât și la cea de reședință
Recensământul a scos la iveală mai multe probleme existente în acest moment, unele urmând a fi rezolvate prin recensământ, altele depind însă de populaţie şi de autorităţi, relatează Bună Ziua Brașov.
O problemă ține de cei plecaţi, în special în străinătate, de mai mult de un an, cei veniţi în judeţ de mai mult de un an şi cei care s-au mutat în jurul Braşovului, dar s-au trecut rezidenţi tot în municipiu, ca să îi poată duce pe copii la grădiniţă sau şcoală în oraş.
„Alt fenomen este că eu, să zic, am domiciliul în Braşov, dar locuiesc, adică reşedinţa mea este în Sânpetru sau în Hărman sau ştiu eu unde şi foarte mulţi nu s-au recenzat acolo unde îşi au reşedinţa, ci unde îşi au domiciliul, din diverse motive”, a declarat Ion Popescu, directorul Direcţiei Judeţene de Statistică Braşov.
Unii dintre cei care şi-au schimbat reşedinţa s-au autorecenzat atât la domiciliu, cât şi în localitatea în care au reşedinţa.
„În urma autorecenzării, am constatat că avem la nivelul judeţului Braşov în jur de 28.000 de CNP-uri duble. Asta înseamnă că un cetăţean s-a înregistrat şi la Braşov, unde-şi are domiciliul, şi în altă parte, unde-şi are reşedinţa”, a mai spus Ion Popescu.
Datele incorecte fac ca listele de votanţi la alegeri să nu fie tocmai exacte şi să avem, în procente, prezenţă mai scăzută la urne decât în realitate.
În plus, unele localităţi spre care au venit cetăţeni din alte judeţe, cum este şi cazul Braşovului, apar cu populaţie mai mică decât cea reală.
Sursa foto: Pixabay
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
9 comentarii