G4Media.ro

Primele rezultate la sesiunea a doua de Bacalaureat – anunţate luni; se…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Primele rezultate la sesiunea a doua de Bacalaureat – anunţate luni; se pot depune contestaţii

Primele rezultate ale sesiunii a doua a examenului de Bacalaureat vor fi afişate luni, până la ora 12,00, candidaţii nemulţumiţi putând să depună contestaţii.

Potrivit Ministerului Educaţiei, preluat de Agerpres, contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi, în intervalul orar 12,00 – 18,00, atât în format standard (la centrele de examen), cât şi electronic.

Rezultatele se publică anonimizat, în conformitate cu prevederile Regulamentului general privind protecţia datelor (GDPR).

Rezultatele finale vor fi comunicate în data de 30 august.

Un candidat este declarat promovat la examenul naţional de Bacalaureat dacă îndeplineşte, simultan, următoarele condiţii: a susţinut probele de evaluare a competenţelor, a susţinut toate probele scrise, a fost notat cu minimum 5 la fiecare dintre acestea şi a obţinut, în final, cel puţin media 6.

În cea de a doua sesiune a Bacalaureatului s-au înscris peste 33.600 de candidaţi.

Sesiunea a început în 8 august cu probele de evaluare a competenţelor, iar examenul scris a debutat pe 19 august, cu Limba şi literatura română. Pe 20 august a fost proba obligatorie a profilului, iar pe 21 august candidaţii au susţinut proba la alegere a profilului şi specializării. Pe 22 august a fost ultima probă – la Limba şi literatura maternă.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...