G4Media.ro

Primele vânzări de criptomonede confiscate în dosare penale: licitații pentru Ethereum și…

sursa foto: ANABI

Primele vânzări de criptomonede confiscate în dosare penale: licitații pentru Ethereum și Bitcoin

Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI) a vândut la licitație 0,97 % dintr-o unitate Ethereum cu 2160 de lei, potrivit site-ului ANABI. Au fost 67 de oferte, iar în ultimele minute ale licitației prețul a crescut de la 1.552 de lei la 2.160 de lei. Vezi aici.

Pe piața liberă o criptomonedă Ethereum se vinde cu 2474 de lei. În octombrie, ANABI a vândut tot 0,97 % dintr-o unitate Ethereum cu 1670 de lei și 0,62 % dintr-un Bitcoin cu 30.535 de lei. Acum, prețul Bitcoin a ajuns la un maxim de 19.900 de dolari.

Criptomonedele vândute de ANABI au fost confiscate de procurori în dosare penale. La începutul lui octombrie acest an, a fost o premieră pentru ANABI să vândă criptomonede puse sub sechestru în dosare penale.

Potrivit legii, ANABI cere acordul inculpaților pentru vânzarea anticipată a bunurilor puse sub sechestru în dosare penale, înainte de o sentință definitivă. Dacă aceștia nu acceptă, atunci ANABI merge la judecător. Magistrații au început să înțeleagă rolul agenției și dispun valorificarea anticipată a bunurilor.

Potrivit directorului ANABI, Cornel Călinescu, procedura de valorificare anticipată este în interesul tuturor, inclusiv al inculpatului. Dacă bunul este vândut imediat după indisponibilizare, la un preț bun, banii sunt puși în contul unic al agenției și aduc o dobândă. La finalul procesului, dacă inculpatul este găsit vinovat și i se confiscă bunurile, banii merg la trezoreria statului. Dacă, dimpotrivă, inculpatul este achitat, el primește banii.

Ce sunt criptomonedele. Potrivit ethereum.org, Ethereum a fost lansat în 2015. ”Ca alte blockchainuri, Ethereum are o criptovalută nativă, numită ether (ETH). ETH este o monedă digitală. Este exclusiv digitală și poate fi trimisă instant oricui, oriunde în lume. Fondul disponibil de ETH nu este controlat de vreun guvern sau vreo companie – este descentralizat și este limitat. Oameni din întreaga lume folosesc ETH pentru a face plăți, ca purtător de valoare sau garanție”.

Potrivit bitcoin.org, ”bitcoin este o reţea consensuală ce oferă un nou sistem de plată şi bani complet digitali. Este primul sistem de plată peer-to-peer descentralizat susţinut de utilizatorii săi fără o autoritate centrală sau intermediari. Din perspectiva unui utilizator, Bitcoin reprezintă în mare bani cash pentru Internet”.

Foto: Ethereum; Sursa: anabi.just.ro

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. E clar ca e un moment bun sa vindeti daca detineti asa ceva. Cand au ajuns criptomonedele la stiri si pe G4Media cei inteligenti vand iar prostimea cumpara.

  2. Sigur nu e in favoarea inculpatului:)) cum sa fie daca ii vindeti monezile cand vreti voi. In favoarea inculpatului se vand monezile cand vrea el, nu statul.

  3. Redacția: Puneți-vă întrebarea: Cât fac 0,97% din 1000? Dar 97% din 1000? Frecvente greșeli de matematică elementară, înrudite cu cele de genul: 0,5 eurocenți în loc de 0,5 euro, adică 50 de eurocenți, întâlnite nu neapărat pe acest sait. 97% dintr-o unitate înseamnă o fracție de 0,97 din acea unitate.