Primii membri ai caravanei imigranților au ajuns la granița cu Statele Unite/ Mattis apără decizia administrației Trump de a desfășura mii de militari la granița cu Mexicul
Mii de migranţi din America Centrală înaintau rapid miercuri la bordul unor autocare traversând nord-vestul Mexicului, în timp ce grupuri desprinse din caravana principală cu migranţi au început să ajungă în Tijuana, la frontiera cu SUA, relatează AFP, citat de Agerpres.
Aproximativ 350 de migranţi au sosit marţi în oraşul de frontieră mexican Tijuana, învecinat cu oraşul american San Diego din California.
”Vrem să ajungem (în SUA) cât se poate de repede. A trecut peste o lună de când am plecat din ţara noastră”, a declarat pentru AFP Saul Rivera, un salvadorian de 40 de ani, în statul mexican Sinaloa (centru-vest), unde au fost puse la dispoziţia lor autocare.
SUA au desfăşurat mii de militari la frontiera americano-mexicană. Marţi, autorităţile americane au închis parţial, cu baricade şi sârmă ghimpată, posturile de frontieră San Ysidro şi Otay Mesa, care duc în California.
Pe 9 noiembrie, preşedintele american Donald Trump a semnat un decret care permite respingerea automată a cererilor de azil depuse de către persoane care au traversat ilegal frontiera cu Mexicul, pentru a încerca să-i descurajeze pe migranţii din America Centrală să-şi continue călătoria.
Trump i-a calificat în mod constant pe migranţi drept ”infractori” care vor să invadeze SUA.
Caravana cu migranţi, care a plecat din Honduras pe 13 octombrie, a ajuns la 7.000 de persoane, potrivit unor date ale ONU. Dar mulţi dintre ei au renunţat la călătorie sau s-au desprins din grupul principal.
Cetăţeni din Chile, Columbia, Costa Rica, Salvador, Guatemala, Mexic, Nicaragua, Panama, Peru şi Venezuela s-au alăturat unor hondurieni, majoritari în cadrul caravanei.
Alte două caravane, fiecare cu câte 2.000 de persoane, au luat de asemenea calea către SUA, pornind din America Centrală.
Ministrul american al apărării, Jim Mattis, a apărat miercuri decizia administraţiei Trump de a desfăşura mii de militari la graniţa cu Mexicul, declarând că misiunea este ”absolut legală” şi justificată, şi îmbunătăţeşte gradul de pregătire al militarilor, relatează Reuters.
Mattis, aflat în vizită în apropiere de oraşul texan Donna, unde trupele americane şi-au stabilit o bază lângă un punct de trecere a frontierei cu Mexicul, a respins criticile la adresa deciziei preşedintelui Donald Trump, care i-a calificat în mod constant pe migranţi drept ‘infractori’ care vor să invadeze SUA, şi a afirmat că desfăşurarea de trupe este lucrul corect care trebuia făcut.
”Este foarte clar că sprijinul acordat poliţiei de frontieră este necesar acum”, a declarat Mattis, spunând că aceasta este opinia Departamentului de Securitate Internă.
Mattis a adăugat că desfăşurarea de trupe este considerată legală de avocaţii administraţiei Trump şi a afirmat că această măsură îmbunătăţeşte gradul de pregătire al trupelor, oferindu-le mai multă experienţă în desfăşurarea rapidă.
SUA au desfăşurat mii de militari la frontiera americano-mexicană. Marţi, autorităţile americane au închis parţial, cu baricade şi sârmă ghimpată, posturile de frontieră San Ysidro şi Otay Mesa, care duc în California.
Pe 9 noiembrie, preşedintele american Donald Trump a semnat un decret care permite respingerea automată a cererilor de azil depuse de către persoane care au traversat ilegal frontiera cu Mexicul, pentru a încerca să-i descurajeze pe migranţii din America Centrală să-şi continue călătoria.
Foto: Captură Washington Post
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii