Primul brunch în Țara morilor de apă, la Rudăria (Caraș – Severin) / Meniu: coleșă cu brânză friptă, salată cu ciganea-n cap, pită de casă făcută cu făină de grâu, măcinată la moara Brușoanea și colăreți cu lapce
Asociația Acasă în Banat pregătește, în luna aprilie, primul brunch în Țara morilor de apă, la Rudăria (Eftimie Murgu), anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Timișoara.
Turiștii sunt așteptați pe 22 aprilie aprilie la cel dintâi brunch organizat la Rudăria, unde localnicii îi vor aștepta cu preparate tradiționale. Printre acestea se numără coleșă cu brânză friptă, salată cu ciganea-n cap, pită de casă făcută cu făină de grâu, măcinată la moara Brușoanea și colăreți cu lapce.
Brunchul de la Rudăria este organizat în 22 aprilie, de la ora 11.00, de Asociația My Banat, în parteneriat cu Asociația Acasă în Banat și Primăria Eftimie Murgu.
În program se regăsesc și un tur ghidat la Morile de apă din Rudăria, târg de produse locale, diverse ateliere și o demonstrație de măcinat făina la Moara Brușoanea.
Numărul locurilor este limitat la 40, iar înscrierile se pot face pe site-ul www.eat-local.ro.
PROGRAMUL EVENIMENTULUI
11,00 – Deschidere și prezentare gazde- Maria și Remus Craia
11,00 – 13,00 – Experiențe culinare locale
13,00 – 15,00 – Tur ghidat la Morile de apă din Rudăria
11,00 – 15,00 – Târg de produse locale în curtea gazdelor – producători din Caraș Severin: brânză, cașcaval și alte produse lactate, miere, dulcețuri, siropuri din fructe locale, oțet de prună
11, 00 – 15,00 – Activitățiși ateliere
Atelier de făcut «pantofi »
Demonstrație de măcinat făina la Moara Brușoanea.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank