Primul caz de folosire a brățării electronice de supraveghere, după ce o femeie a fost agresată de partener
Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Secția 17 a fost sesizată, duminică, prin apel 112, cu privire la faptul că o femeie de 20 de ani ar fi fost agresată de către concubinul ei de 23 de ani, în timp ce se afla pe o stradă din Sectorul 5.
Victima a fost lovită de partenerul său cu palmele peste față și a fost găsită cu tricoul rupt. Fapta a fost săvârșită în timp ce aceștia se aflau în mașină, conform surselor G4Media.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au luat legătura cu victima. Bărbatul a fost dus la Secția 17 de Poliție.
- ”În cauză, a fost emis ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului, asupra acestuia fiind montat un dispozitiv de supraveghere electronică. Cercetările sunt continuate de către Secția 17 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie”, a transmis Poliția.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.